Primii hunedoreni beneficiari ai bursei Institutului Confucius
În iunie 2014 a fost înfiinţată Filiala nr. 5 – Colţul Chinezesc, la iniţiativa Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, în colaborare cu Institutul Confucius din Sibiu. Aici se organizează cursuri de limbă şi cultură chineză (aproximativ 190 de cursanţi în anii I şi II). În anul curent, trei dintre ei au obţinut „Bursa Institutului Confucius”, programul sponsorizând cursanţi străini şi oferindu-le prilejul de a studia în renumite universităţi din China, la specialităţi precum Limbă şi Literatură Chineză sau Istorie şi Filosofie Chineză.
Cursuri, încă din 2013
„Potrivit rezultatelor, unul dintre beneficiari este Bogdan Sebeşan de 29 de ani, student în anul IV la Facultatea de Inginerie Hunedoara, care a obţinut o bursă de un semestru la Universitatea de Limbă şi Cultură din Beijing şi va merge în China în luna septembrie 2015. El a început să înveţe limba chineză în noiembrie 2013 în Hunedoara, urmând cursuri a câte două ore pe săptămână. Anamaria Oşan, în vârstă de 31 de ani, este profesoară de limba engleză la Liceul Teoretic „Téglás Gábor” din Deva şi a început să studieze limba chineză din luna octombrie 2014. Datorită implicării şi rezultatelor, a obţinut o bursă de patru săptămâni la Universitatea de Limbă şi Cultură din Beijing. Andrei Borza de 16 ani, elev al Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, secţia Matematică-Informatică Bilingv Engleză, clasa a X-a A, este cursant de limba chineză în anul II de studiu. I-a fost acordată o bursă de patru săptămâni la Universitatea de Limbă şi Cultură din Beijing”, a precizat Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene. Acesta a mai amintit faptul că instituţia de cultură pe care o reprezintă organizează cursuri de limbă şi civilizaţie chineză încă din 2013. Şi în 2015, s-au făcut înscrieri pentru anul I, cursurile urmând să înceapă în toamnă.