Primul succes din acest an
FC Hunedoara a bifat primul succes în meciurile amicale din această iarnă în partida disputată, câştigând cu 3-0 (2-0), ieri, acasă, meciul cu Gloria Geoagiu, ocupanta locului cinci din Liga a IV-a Hunedoara. Trupa antrenată de Titi Alexoi s-a impus prin golurile reuşite de Darius Uibariu (25, 30) şi Darius Grigore (75), pe terenul de zgură din cadrul Complexului Sportiv „Michael Klein”. În precedentele jocuri de verificare, unica echipă din Liga a III-a a judeţului a fost învinsă, scor 0-1, în deplasare, de CNS Cetate Deva (lidera Ligii a IV-a Hunedoara) şi a remizat, scor 0-0, cu Frontiera Curtici, tot pe terenul adversarilor. Următorul amical al hunedorenilor este programat sâmbătă, 7 februarie, în deplasare, cu Retezatul Haţeg, de la ora 11:00.