Categories: Eveniment

Primul termen în apel, la dosarul „Ketamina”

Dosarul „Ketamina” a avut ieri primul termen de judecată la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce toţi cei 29 de inculpaţi, dar şi cei de la DIICOT, au atacat prin apel sentinţa primită în februarie. Învinuiţii au fost audiaţi şi sunt aşteptaţi în faţa magistraţilor la următorul termen, din 6 octombrie.
Gruparea a intrat în atenţia opiniei publice în vara anului trecut, după ce în urma unor percheziţii şi descinderi, poliţiştii, împreună cu procurorii BCCO, au reţinut 29 de persoane care se ocupau cu traficul de halucinogene, în special de ketamină.
După ce, pe parcursul anchetei, mulţi dintre ei au stat luni bune în arest, inculpaţii şi-au primit sentinţa în februarie, anul acesta. Potrivit pedepselor stabilite de către magistraţii Tribunalului Hunedoara, învinuiţii au primit între cinci luni şi patru ani de închisoare, cu supendare, în afară de Andreea Berceanu, care a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare, întrucât avea o condamnare cu suspendare rămasă definitivă anul trecut, pentru alte fapte penale. Fiind nemulţumiţi de sentinţă, inculpaţii au făcut apel, iar dosarul a fost preluat de Curtea de Apel Alba Iulia. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

16 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

16 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

16 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago