Categories: Actualitate

Prins cu mistreţul braconat în portbagaj

        Poliţiştii din Geoagiu au prins un localnic de 60 de ani cu porcul mistreţ pe care tocmai îl vânase ilegal. Bărbatul este cercetat penal pentru uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.
Braconierul a fost prins de poliţişti în urma unui control în trafic, pe DJ 107 A (Homorod-Geoagiu). În autoturismul acestuia, poliţiştii au identificat o armă letală de vânătoare (pe care bărbatul a declarat că o deţine legal), precum şi mai mulţi saci cu carne şi o blană de porc mistreţ.
”Bărbatul a fost condus la sediul subunităţii de poliţie, unde a recunoscut că a împuşcat porcul mistreţ fără a deţine autorizaţie de vânătoare”, a precizat IPJ Hunedoara. Braconierul este cercetat pentru cumul de infracţiuni, iar poliţiştii au ridicat, pentru cercetări, arma letală şi muniţia aferentă (şase cartuşe), precum şi carcasa şi pielea mistreţului eviscerat.(Maximilian Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago