Prins în trafic deși avea permisul suspendat
Un șofer din municipiul Vulcan a rămas fără permisul de conducere după ce a fost prins de radar că a depășit viteza legală, dar acest lucru nu l-a oprit să conducă și pe perioada în care nu avea dreptul.
S-a ales cu dosar penal și riscă să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. A încercat să se scuze în fața procurorilor motivând că avea o urgență, dar judecătorii au fost de altă părere. Procurorii l-au trimis în judecată iar judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății dosarului. Instanța a arătat că apărarea șoferului inculpat nu poate fi considerată o stare de necesitate, întrucât acesta avea posibilitatea de a suna la numărul de urgență 112 sau chiar să cheme un taximetru care să îl ducă la locuința mamei bolnave. (M. Gânju).