Actualitate

Prinși cu drogurile la purtător!

Patru tineri au fost prinși de poli­țiști cu substanțe interzise. Evident, ei s-au ales cu dosare penale. Cei pa­tru au fost surprinși în toiul nopții, lângă un auto­turism, într-o parcare din mu­ni­cipiul Deva.

Substanță verde-olive
„La data de 12 octombrie 2024, în ju­rul orei 01:45, polițiștii Biroului Ordine Publică au observat într-o parcare din municipiul Deva patru persoane ce stă­teau lângă un autoturism, fiind vizibil agi­tate. După legitimarea acestora, polițiștii au efectuat controlul corporal și controlul autoturismului (utilizat de unul dintre tineri, în vârstă de 21 de ani, din comuna Băița), în mașină fiind gă­sită o cantitate de substanță ve­getală us­cată, de culoare verde-olive, amba­lată într-o mănușă din plastic, trans­pa­rentă. Tot în autoturism, polițiștii au găsit și un cântar de mare precizie, ce prezenta fragmente vegetale uscate, de culoare verde-olive, iar pe scaunul din dreapta-față au găsit un portofel aparținând unui alt tânăr dintre cei prezenți, în vârstă de 18 ani, din comuna Vețel, în care se afla o cantitate de subs­tanță solidă, trans­pa­rentă, sub forma unui cristal”, a in­format IPJ Hunedoara. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura