Prinşi cu o tonă de fier în căruţă
Şapte bărbaţi au fost prinşi de poliţişti, după ce au furat aproximativ o tonă de fier vechi din incinta fostei Exploatări Miniere Deva. Hoţii au vârste cuprinse între 21 şi 47 de ani, şi sunt din Deva şi din Mintia.
După ce au săpat cu târnăcoapele timp de câteva ore, bărbaţii au reuşit să scoată din pământ mai multe bucăţi grele de fier vechi, în cantitate totală de 950 de kilograme. Aceştia au încărcat fierul într-o căruţă şi au pornit imediat înspre Mintia, intenţionând să-l vândă la un centru de colectare. Însă, nu au apucat să ajungă prea departe, căci au fost văzuţi de un cetăţean care a anunţat Poliţia. „Având în vedere că exploatarea minieră se întinde pe o suprafaţă mare de teren, şi că nu este foarte bine păzită, cei şapte bărbaţi au reuşit să intre în incinta acesteia şi să sape după fierul furat. Întreaga cantitate a fost confiscată şi restituită”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a mai adăugat că hoţii sunt cercetaţi în libertate.