Prinşi după 8 luni de la comiterea faptei
Trei tineri din municipiul Brad au fost prinşi de poliţişti după opt luni de la comiterea unui furt dintr-o societate comercială.
Traian G., de 20 de ani, Daniel G., de 19 ani şi Maria C., de 18 ani, toţi din Brad, au dat o spargere la un magazin din municipiu, în luna septembrie 2010, şi au furat bunuri în valoare de 5.000 lei. Când credeau că au scăpat şi aproape răsuflau uşuraţi, poliţiştii au pus mâna pe ei, iar prejudiciul creat a fost recuperat pe jumătate. Cei trei s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat. (C. Cosman)