Fără păşuni intabulate şi păduri dobândite cu titlu de proprietate, primarul din Vorţa se descurcă destul de greu cu încasările la bugetul local. Prin urmare, în perioada următoare se încearcă punerea la punct a unor acte şi documente care să aducă în final nişte fonduri la bugetul local.
„Deşi avem puţină păşune, e necesar să facem amenajamentele pastorale, pentru a o putea arenda. Dar mai întâi, trebuie să o dobândim legal, adică să realizăm ridicările topografice şi tot ceea ce se impune pentru a reuşi să o şi intabulăm. Deocamdată, nu e concesionată, şi din acest motiv, dar şi din pricină că nu au existat mulţi doritori. Situaţia juridică trebuie clarificată şi abia după, să avem pretenţia la vreun venit. Şi în cazul pădurii, trebuie să intrăm în posesie de fond forestier, mai exact, să ne luăm titlul de proprietate. Pădure avem în suprafaţă de peste 200 de hectare, dar nu ne putem bucura decât de rărituri pentru lemn de foc”, a precizat Emil Bureană (foto), primarul comunei Vorţa.
În ce priveşte noile axe de finanţare europeană, acesta a mai spus că doreşte ca prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia 1, din care administraţia de aici face parte, să acceseze un proiect pentru energie verde obţinută pe baza panourilor solare, în vederea asigurării iluminatului public în satele aparţinătoare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…