Problema canalizării din zona Morii va fi rezolvată
Veste bună pentru cele aproximativ 300 de gospodării din zona Morii, a oraşului Simeria. În următoarea perioadă vor începe lucrările pentru canalizarea pluvială.
Astfel, se va rezolva o problemă ce le dădea bătăi de cap unora dintre simerieni. „În această săptămână, încep lucrările din zona Morii, la canalizarea apelor pluviale. Problema este veche, la orice ploaie mai mare, trebuia să chemăm pompierii ca să scoată apa de prin curţile, beciurile, anexele şi grădinile oamenilor. Gospodăriile localnicilor erau mereu inundate. Cartierul este unul frumos, dacă nu ar fi acest inconvenient. Lucrările respective vor fi finanţate de la bugetul local, aşa că depindem şi de banii care sunt disponibili pentru investiţii. Vrem să finalizăm proiectul în acest an. Dacă nu rezolvăm tot în 2013, vom finaliza la anul”, susţine Emil Rîşteiu (foto), primarul oraşului Simeria. (M.Şerban)