Probleme de securitate pentru Samsung Galaxy Nexus
O echipă de cercetători de la Universitatea Erlangen din Germania a reuşit să extragă datele dintr-un telefon Samsung Galaxy Nexus, chiar dacă acesta a fost parolat în prealabil.
Tehnica utilizată, denumită FROST (Forensic Recovery of Scrambled Telephones), constă în răcirea telefonului până la -15 grade, înlocuirea rapidă a bateriei cu una caldă şi pornirea acestuia.
Pentru ca operaţiunea să reuşească trebuie să se efectueze combinaţia de taste pentru pornirea rapidă “fastboot”.
Datorită temperaturii reduse, memoria RAM păstrează datele stocate în el o perioada de timp şi după ce nu mai este alimentat. Astfel, cercetătorii germani au reuşit să obţină imagini, e-mail-uri şi lista cu ultimele pagini web accesate.