Problemele din minerit şi din sistemul energetic al judeţului Hunedoara nu se pot rezolva cu soluţii temporare sau de compromis
Cu toate că în activitatea mea parlamentară, desfăşurată şi în Comisia de Industrii şi Servicii, am prezentat problemele din minerit şi de la Complexul Energetic Hunedoara şi am atras atenţia că nepăsarea şi lipsa soluţiilor generează efecte de ordin social şi economic, asistăm la o nouă oprire a activităţii în cele două domenii şi la tensiuni sociale foarte mari.
Alături de minerii aflaţi în grevă care îşi cer drepturile salariale restante şi mii de deveni suferă din cauza lipsei de apă caldă şi căldură din apartamente, în timp ce implicarea actualului Guvern în rezolvarea problemelor este inexistentă.
Guvernul PNL-USR+Plus-UDMR, în aceste zile, se ocupă cu prioritate de instalarea austerităţii pe tot teritoriul României şi în toate sectoarele economiei.
Pe lângă angajaţii din sistemul sanitar, din poliţie, pensionari sau studenţi şi minerii au ajuns să îşi ceară drepturile care li se cuvin, drepturi câştigate prin muncă, drepturi restante – de această dată! În România anului 2021, după un mai bine de an cu un Guvern de dreapta şi acum un nou Guvern format din PNL-USR+Plus-UDMR, toate categoriile socioprofesionale sunt ignorate şi supuse la umilinţă, în loc să le fie acordate drepturile, respectată munca şi îmbunătăţită viaţa prin aplicarea de măsuri în favoarea lor.
Minerii din Valea Jiului, după chinul din subteran, îndură un chin şi la suprafaţă. Aşteaptă să primească de la Guvernul Cîţu restanţele salariale şi drepturile care li se cuvin pentru transport şi hrană, pentru care îşi riscă viaţa zi de zi.
Problemele din judeţul Hunedoara sunt ignorate cu desăvârşire de reprezentanţii PNL, partid aflat la guvernare, fapt dovedit la fiecare iniţiere a unui dialog în cadrul căruia să se găsească soluţii concrete la problemele cu care se confruntă minerii din Valea Jiului şi Complexul Energetic Hunedoara.
Cu toate că alte ţări susţin activitatea în minerit, retehnologizează şi sprijină sectorul energetic, Guvernul PNL are doar un singur plan: falimentul prin diminuarea şi oprirea producţiei de cărbune şi subjugarea Sistemului Energetic Naţional prin creşterea dependenţei României de importuri de materie primă pentru producţia de energie şi energie ca produs final.
Este cea mai mare greşeală să diminuăm şi să oprim producţia de cărbune. Mineritul trebuie sprijinit, retehnologizat şi nicidecum închis. Investiţiile în retehnologizare sunt prioritare! Şi, mai presus de orice, minerii, ca angajaţi şi oameni, trebuie respectaţi. Respectul se arată prin crearea de condiţii de muncă, plata salariilor şi a altor drepturi salariale la timp, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi oricare alte măsuri necesare protejării lor.
Soluţiile de moment nu pot rezolva problemele. Stocurile de cărbune pentru 2-3 săptămâni nu pot asigura o continuitate a desfăşurării activităţii Complexului Energetic Hunedoara, un obiectiv de strategie naţională. Producţiile de cărbune şi energie electrică din judeţ nu trebuie oprite la fiecare epuizare de stocuri. Din moment ce nu se iau măsuri viabile este tot mai clar că întreruperea activităţilor este dorinţa unora.
Culoarea politică nu contează, nu există, în faţa problemelor reale ale oamenilor. Acest fapt a fost dovedit de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, domnul Laurenţiu Nistor, care a lansat invitaţia la un dialog, bazat pe prezentarea de soluţii, dialog cu toţi liderilor partidelor politice din judeţul Hunedoara, prefectul judeţului Hunedoara şi conducerea executivă a Complexului Energetic Hunedoara. Împreună cu domnul Laurenţiu Nistor şi colegii mei parlamentari PSD am fost în Valea Jiului, alături de mineri, din solidaritate şi din dorinţa de a găsi soluţii. În timp ce pentru mine şi colegii mei problemele oamenilor nu au culoare politică, politicienii aflaţi la guvernare şi inclusiv prefectul judeţului Hunedoara, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţul nostru, ne prezintă în continuare discursuri politicianiste şi caută metode de amânare a îndatoririlor pe care le au faţă de oameni. Promisiunile nu ţin de foame! Soluţiile aplicabile pe parcursul a trei luni nu sunt de viitor. Drepturile salariale, respectul faţă de oameni, aplicarea legilor şi stabilitatea economică a României nu sunt opţionale.
Guvernaţi pentru oameni, nu pentru propriile interese şi falimentarea judeţului Hunedoara!
Atenţie, domnilor politicieni aflaţi la guvernare! Cât timp PSD a fost la guvernare, România a avut creştere economică, salariile, pensiile şi alocaţiile au fost majorate, Complexul Energetic Hunedoara nu şi-a oprit activitatea, minerii şi alte categorii socio-profesionale nu au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile sau a pentru împiedica austeritatea. Acum problemele reale sunt ignorate de reprezentanţii PNL, partid aflat la guvernare şi acest fapt este inadmisibil!
Sunt alături de oameni şi-i susţin necondiţionat, sunt alături de oameni şi în stradă, nu doar ca reprezentant în Parlamentul României.
Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara
Dar PSD ce a făcut pana acum?
Ce a facut PSD-ul? S-a dus sambata in vale, si la indemnul d-nei Sosoaca si-au dat masca jos in hohote de ras.