Astăzi, la Curtea de Apel Timişoara, procesul în care este judecată contestaţia lui Mircea Moloţ (foto) la o decizie prin care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil va avea un nou termen. Este vorba de al doilea caz în care preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a fost declarat în stare de incompatibilitate cu funcţiile pe care le-a deţinut.
Procesul a fost iniţial pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, dar Moloţ a cerut şi a obţinut strămutarea la o altă instanţă de acelaşi grad. Potrivit comunicatului transmis de către ANI, Mircea Moloţ a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât în calitate de preşedinte al CJ Hunedoara, a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale instituţiei pe care o conducea, prin care a fost încheiat un Acord de asociere între Consiliul Judeţean şi Crucea Roşie – Filiala Hunedoara, având şi aici calitatea de preşedinte în perioada 5 martie 2011 – 26 octombrie 2012. Crucea Roşie – Filiala Hunedoara – a primit de la CJ, în baza acordului de asociere, suma totală de 194.500 lei. Astfel, Moloţ nu a respectat alte dispoziţii legale, fiind din nou în conflict de interese. Vă reamintim, că un alt proces în care Moloţ a contestat o decizie dată de ANI şi unde a pierdut în prima instanţă, a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest caz, preşedintele actualmente suspendat – din cauză că este arestat la domiciliu – al CJ Hunedoara a reuşit să amâne pronunţarea unei hotărâri definitive, prin depunerea mai multor cereri de amânare sau recuzare a completului de judecători.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…
View Comments
Astea sunt deja ,, mizilicuri " pe langa desaga ce o are in spate ... Sau poate picatura care umple paharul ? De vazut ...