Categories: EvenimentFlash

Procesul „Brăţările dacice”, amânat din nou

Ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia, s-a desfăşurat un nou termen în apelul declarat în Dosarul „Comorile dacice”, în care sunt judecaţi 11 hunedoreni. Dosarul respectiv este pe rol din 2010 la instanţa de la Alba Iulia.
S-a îmbolnăvit avocatul
Ieri, unul dintre apărători nu s-a putut prezenta, fiind bolnav, magistraţii amânând cauza pentru data de 10 septembrie 2013. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, în  septembrie vor fi audiaţi martorii, deja unii dintre ei fiind citaţi. Apelul în acest dosar a fost declarat după ce Tribunalul Hunedoara a dat pedepse cuprinse între şapte şi 12 ani de închisoare. Iulian Ceia, considerat capul grupării, a primit pedeapsa cea mai mare, de 12 ani de închisoare. În cazul a patru dintre cei judecaţi în primul dosar privind comorile dacice descoperite în Munţii Orăştiei, Ministerul Culturii solicită despăgubiri în valoare de un milion de euro, iar de la alţi patru dintre inculpaţii din acest dosar, cere suma de 650.000 de euro.
Cei judecaţi începând din anul 2005 în Dosarul „Comorile dacice” sunt acuzaţi de furt calificat de obiecte de patrimoniu din siturile arheologice, printre care şi 15 brăţări dacice, cu pierderea acestor bunuri pentru patrimoniul naţional, efectuarea de detecţii ilegale în siturile arheologice, şantaj, violare de domiciliu. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago