Categories: ActualitateFlash

Procesul casei lui Iohannis, amânat în septembrie

Tribunalul Hunedoara a stabilit, marţi, pentru 19 septembrie, un nou termen de judecată în procesul care vizează un imobil din Sibiu, din care o parte a aparţinut familiei Iohannis, cauza fiind deschisă într-un dosar de succesiune de către unul dintre foştii proprietari ai clădirii.

„S-a fixat un nou termen de judecată, pe data de 19 septembrie, în vederea soluţionării cererii de reexaminare a taxei de timbru”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Cauza a fost strămutată în luna aprilie 2017 de la Tribunalul Sibiu printr-o hotărâre a Curţii de Apel Alba Iulia, la solicitarea formulată într-un dosar de succesiune de Rodica Baştea, soţia lui Ioan Baştea, de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din locuinţa de pe strada Bălcescu din Sibiu şi care a deschis anul trecut o acţiune contra Statului român.
„Este vorba despre o acţiune civilă în care se urmăreşte recunoaşterea calităţii de succesor a reclamantei asupra unei cote din două imobile situate în Sibiu, pentru unul dintre ele Statul român având certificat de moştenitor, aşa cum rezultă din actele existente în acest moment la dosar. Este vorba de dezbaterea a patru succesiuni subsecvente“, au precizat, în toamna anului trecut, surse judiciare. Practic, Rodica Baştea solicită să se constate că familia sa are drept de succesiune asupra unor părţi din casele deţinute de soţii Maria şi Eliseu Ghenea în Sibiu, pe străzile Bălcescu şi Magheru.
Procesul a început în toamna anului trecut la Tribunalul Sibiu, iar Rodica Baştea a formulat cerere de strămutare la o altă instanţă. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago