Procurorii DNA au vizitat din nou Consiliul Judeţean Hunedoara
Ieri, la primele ore ale dimineţii, procurorii DNA au venit din nou în „vizită” de lucru la Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.
Potrivit unor surse din interiorul instituţiei, oamenii legii au venit să ridice anumite documente utile pentru desfăşurarea anchetelor penale din cele două dosare în care sunt cercetaţi foşti sau actuali angajaţi ai CJ Hunedoara. Este vorba de dosarul în care este cercetat preşedintele suspendat al CJ, Mircea Moloţ, şi vicepreşedintele suspendat Tiberiu Balint, dar şi de dosarul în care este anchetată modalitatea prin care a fost numit în funcţie directorul de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
Pentru primul dosar, procurorii au solicitat documente cu privire la anumite lucrări de construcţii derulate pe vremea când CJ Hunedoara era condus de Moloţ. Din luna decembrie 2014, de la declanşarea anchetei penale, în paralel cu strângerea de documente pentru întocmirea rechizitoriului, anchetatorii au audiat o serie de martori în dosarul preşedintelui suspendat al CJ Hunedoara. Periodic, anumiţi angajaţi ai instituţiei merg pentru a da declaraţii în calitate de martori la DNA Alba.
o sa ma stergeti de praf cu anchetele voastre,o sa va arat ca nici de acum zece ani nu are sa se incheie procesul