Procurorii DNA cer prelungirea arestului la domiciliu în dosarul Moloţ & compania

Natalia Bumbac

Procurorii DNA au solicitat prelungirea pentru încă 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu în cazul celor cinci inculpaţi din dosarul lui Moloţ&compania. Cererea se va judeca astăzi la Tribunalul Alba, începând cu ora 13.00.
Măsura a fost instituită de Curtea de Apel Alba Iulia din data de 9 decembrie 2014, după ce procurorii au contestat hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Alba, care a decis cercetarea celor cinci inculpaţi sub control judiciar. Prin urmare, preşedintele suspendat al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ (foto), ginerele său Robertto Venter, fostul vicepreşedinte al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, viceprimarul suspendat al comunei Vorţa Emanoil Milică Pup şi omul de afaceri Vasile Axinte ar putea afla astăzi care va fi decizia magistraţilor Tribunalului Alba cu privire la măsura privativă de libertate pentru următoarele 30 de zile.
Pentru preşedintele suspendat al CJ Hunedoara, arestul la domiciliu nu a fost uşor de suportat, deoarece acestuia i s-a interzis comunicarea cu membrii familiei sale, aceştia având diverse calităţi în dosarul de corupţie în care este urmărit penal. În perioada primei luni de arest la domiciliu, Mircea Moloţ a formulat o cerere prin care a solicitat magistraţilor permisiunea de a lua legătura cu fiica sa Alexandra Moloţ, căsătorită cu Robertto Venter, urmărit penal în acelaşi dosar. Deşi prima instanţă i-a permis să ia legătura cu fiica sa fără a stabili un interval de timp exact când poate face acest lucru, instanţa care a dat hotărârea finală, Curtea de Apel Alba Iulia în acest caz, i-a dat dreptul să o primească în vizită pe fiica sa doar în ziua de Crăciun între orele 10.00 şi 22.00. Tot în prima lună a anului 2015, Mircea Moloţ va avea termene în dosarele în care a contestat deciziile Agenţiei Naţionale de Integritate prin care a fost declarat incompatibil cu funcţiile pe care le-a deţinut în perioada în care s-a aflat la conducerea CJ Hunedoara. Primul dosar va avea termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 21 ianuarie, iar al doilea, la Curtea de Apel Timişoara în data de 22 ianuarie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago