Procurorii hunedoreni, zeci de mii de cauze pe masă
În anul 2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și unitățile din circumscripția acestuia din Deva, Hunedoara, Petroșani, Brad, Orăștie și Hațeg au avut spre soluționare 37.792 cauze, din care au rezolvat 12.126 cauze.
Peste media națională
Rata de soluționare a cauzelor pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost de 55,39 la sută, peste media națională de 37,23 la sută. La Parchetele de pe lângă judecătorii, situația soluționării dosarelor a fost peste media națională, de 29,74 la sută. Astfel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad a fost înregistrată o rată de soluționare a cauzelor de 52,62 la sută, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie o rată de soluționare a cauzelor de 40,98 la sută, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, 39,75 la sută, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, 37,64 la sută și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, 30,96 la sută.
„În cursul anului 2022, procurorii hunedoreni au trimis în judecată 1.159 inculpați, în scădere față de anul 2021, când au fost trimiși în judecată 1.179 inculpați, dintre care 86 arestați preventiv, de asemenea în scădere față de anul 2021, când au fost trimiși în judecată 98 inculpați arestați preventiv. Dintre inculpații trimiși în judecată, 84 au fost minori, în scădere față de anul 2021, când au fost trimiși în judecată 86 inculpați minori. În anul 2021, au fost achitați definitiv, indiferent de perioada trimiterii în judecată, 9 inculpați în 6 cauze penale, în scădere față de anul 2021, când s-au înregistrat 24 inculpați achitați definitiv în 14 cauze penale. Ponderea inculpaților achitați definitiv din totalul inculpaților trimiși în judecată a fost de 0,77 la sută. În anul 2021, în materie penală, procurorii de la unități anterior menționate au participat la ședințele de judecată în 10.600 cauze penale, comparativ cu 9.882 cauze penale în anul 2021, punând concluzii în 6.573 cauze penale, comparativ cu 6.236 cauze penale în anul anterior. În materie civilă, în anul 2022, procurorii au participat la ședințele de judecată în 1.219 cauze civile, comparativ cu 1.123 cauze civile în anul 2021 , punând concluzii în 798 cauze civile, comparativ cu 740 cauze civile în anul anterior”, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procuror șef secție judiciară Ioanela Sanda Draia. (A.Năstase)