Actualitate

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final după 10 ani de ju­de­cată. Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie a hotărât în 22 aprilie 2024, achi­tarea tuturor inculpaților.

„Fapta nu este prevăzută de lege”
La prima instanță, fostul șef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan (foto stânga), a primit 7 ani de închisoare, ofiţerul de poliţie Alin Muntean a fost condamnat la 4 ani în regim de detenție, iar fostul procuror Nicolaie Cean a primit 2 ani după gratii. În faza de apel, toți cei trei au fost achitați, temeiul juridic fiind acela că fapta nu este prevăzută de legea pe­nală. Hotărârea a fost luată cu „ma­jo­ritate” de completul de 5 judecători. În aceste condiții, Ioan Mureșan, sus­pen­dat din funcția de procuror din mo­mentul trimiterii în judecată, în 2014, poate reveni în cadrul DIICOT Alba Iulia și va primi salarii restante de cel puțin 1 milion de euro. Cei trei au scăpat și de dau­nele materiale și morale care ar fi tre­buit să i le plătească lui Traian Berbeceanu (foto dreapta), decise de instanța de fond, în valoare de 97.632 de lei şi 100.000 de euro, scrie libertatea.ro

Au schimbat temeiul achitării
Așa-zisul „lot Berbeceanu” a fost achi­tat încă de la prima instanță. Singurul condamnat, un om de afaceri care a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, a scăpat ca urmare a prescrierii faptei. În cazul lui Traian Berbeceanu, aflat la pensie din anul 2018, ÎCCJ a schimbat temeiul achitării pentru acuzația de sprijinire a unui grup infracţional organizat din „fapta nu există” în „nu există probe că a săvârșit infracțiunea”. Instanța a constatat sim­plu faptul că Berbeceanu și încă două persoane au fost arestate preventiv. „Constată că inculpatul Berbeceanu Traian a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 24.10.2013, până la data de 26.11.2013. Constată că inculpatul Rusu Gheorghe a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu de la data de 22.05.2014 până la data de 14.11.2014. Constată că inculpata Rusu Anca a fost reţinută şi arestată la domiciliu din data de 22.05.2014 până la data de 29.07.2014”, se precizează în minuta hotărârii definitive.

Acuzați că au fabricat probe
Ioan Mureşan a fost acuzat de abuz în serviciu, represiune ne­dreaptă şi fals intelectual, Nicolaie Cean – de compli­ci­ta­te la infracţiunea de abuz în ser­viciu asimilată infrac­ţi­u­nilor de corupţie, iar Alin Muntean – abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de re­pre­siune nedreaptă. În prin­cipal, cei trei au fost acuzaţi de procurorii DNA că ar fi fabricat probe împotriva co­mi­sarului-şef Traian Berbeceanu astfel încât acesta să poată fi cercetat penal, reținut și arestat pre­ventiv şi, în final, înlocuit de la con­du­cerea BCCO Alba Iulia. Anchetatorii au susținut că Mureşan, Muntean şi Cean au desfăşurat „activităţi infracţionale extrem de elaborate”, subtil şi atent construite, prin folosirea cu rea-credinţă a funcţiei şi a instrumentelor pro­ce­du­rale, „rezultatul final constând în colec­tarea unui material probator cu apa­renţă de legalitate şi temeinicie, folosit pentru punerea sub inculpare şi reţi­ne­rea părţii vătămate Traian Berbeceanu, scopul principal decelat în anchetă fiind cel al înlăturării acestuia din funcţia deţinută şi al intrării în posesia mate­rialelor compromiţătoare pentru oa­menii legii, pe care cel vizat le-ar fi de­ţinut”. În urma acestor probe false, poliţistul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv, pentru ca, în final, să fie trimis în judecată de către DIICOT. DNA a afir­mat că documentele care au stat la baza începerii urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a comisarului Berbeceanu au fost false. Este vorba des­pre declaraţii obţinute prin între­buinţarea de ameninţări, promisiuni sau favoruri; declaraţii luate unor persoane aflate în relaţii de adversitate notorie cu Berbeceanu Traian; declaraţii conţinând adăugiri sau deformări ale susţinerilor persoanelor audiate; declaraţia unui procuror audiat cu identitate protejată; procese-verbale întocmite de inculpatul Muntean Alin, despre care a recunoscut că au conţinut fals sau trunchiat. Mar­torii folosiţi la instrumentarea dosarului şi-au modificat semnificativ declaraţiile în instanţă, susţinând că au fost
forţaţi să afirme lucruri neadevărate despre comandantul BCCO Alba Iulia. Berbeceanu a fost acuzat, în principal, că, pe fondul sprijinirii grupului infrac­ţional organizat din care făceau parte inculpaţii Rusu Gheorghe, Cupeţiu Dorin Eugen Ioan şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat în valoare de aproximativ 20.000 de euro pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume furnizarea către aceștia a unor date şi informaţii privitoare la cerce­ta­rea acestora de către DIICOT. De ase­menea, în perioada mai – octombrie 2012, Berbeceanu ar fi divulgat unui alt inculpat faptul că se vor efectua per­cheziţii la domiciliul acestuia și a altor persoane.

Polițistul anului
După arestarea comisarului-şef, în septembrie 2013, în mai multe oraşe din ţară au avut loc mitinguri de protest prin care s-a solicitat eliberarea acestuia. Berbeceanu a fost desemnat în 2007 poliţistul anului în România pentru de­structurarea, împreună cu colegii din BCCO Alba Iulia, a mai multor grupări de criminalitate organizată din România. A devenit celebru pentru modul în care acționa și instrumenta dosare cu zeci de inculpați, fiind poreclit și „Cattani de România”. După pensionare, Berbeceanu s-a înscris în PNL și a fost desemnat, în 2020, prefect al Capitalei. În prezent, el este administratorul public al muni­ci­piului Deva. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

23 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

23 de ore ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lăm­pașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…

23 de ore ago

Proxeneți aruncați după gratii

Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…

24 de ore ago

Atenție, ni se pregătește o nouă pandemie. Tot făcută în laboratoare

Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…

24 de ore ago