Categories: Actualitate

Procurorul general şi dosarele pentru angajaţi din spitalele COVID

Adriana Năstase

Aproape 700 de dosare penale au fost deschise de la începutul stării de urgenţă, a declarat la Europa FM procurorul general Gabriela Scutea (foto), pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dar şi pentru alte 34 de infracţiuni care au legătură cu starea excepţională, printre care fals în declaraţii şi abuz în serviciu.

Ce s-a interpus pe traseu?
”Din totalul dosarelor deschise până la data de 30.04.2020, nouă au fost trimise în judecată, iar 63 au fost clasate. O să exemplific câteva: este vorba de cazul de la Maternitatea din Timişoara, după care cel mai mediatizat şi cel mai grav caz, cel de la Spitalul Judeţean din Suceava. Mai avem de asemenea, o sesizare formulată la Spitalul Universitar din Bucureşti. Sunt plângeri penale şi sunt vizate fie persoane din managementul unităţii medicale, fie persoane care efectiv, aveau atribuţii de îngrijire, de aplicare a recomandărilor terapeutice. Ceva s-a interpus pe acest traseu de exercitare al atribuţiilor de serviciu,” a declarat Gabriela Scutea, pentru Europa FM.

Echipă cu medicii militari
Pentru a clarifica felul în care au apărut focarele de la Spitalul Judeţean din Suceava, Spitalul Militar din Focşani şi de la Deva, focare în care au murit mulţi bolnavi, Parchetul General va face echipă cu militarii care au condus sau conduc unităţile sanitare respective, a adăugat Gabriela Scutea. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis deja dosar penal în cazul cumpărării de materiale prin firma unei bucătărese din Giurgiu. ”Este un fapt de neînţeles că la debutul unei investigaţii, atunci când trebuie să-ţi construieşti o strategie de anchetă, un organ necompetent a comentat asupra sesizării din oficiu şi a declinării către DNA”, a mai spus Procurorul General al României. Procurorul General a mai afirmat că procurorii au început o anchetă şi pentru elucidarea felului în care s-a făcut una dintre primele mari achiziţii de materiale de protecţie de către stat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

24 de ore ago