Categories: Eveniment

Procurorul Mureşan rămâne sub control judiciar

Adriana Năstase

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia fostului procuror şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, la decizia judecătorului de cameră preliminară de la aceeaşi instanţă, prin care a fost menţinut controlul judiciar dispus de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Contestaţia lui Mureşan a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. Astfel, Ioan Mureşan rămâne sub control judiciar. Acesta a fost acuzat că ar fi fabricat dosarul în care Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba este acuzat de favorizarea infractorului.
La începutul lunii mai, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de şeful DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureşan. Procurorul Mureşan a contestat măsura controlului judiciar. Ioan Mureşan este cercetat în dosarul în care fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, este denunţător, procurorul fiind acuzat de DNA de  abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă şi fals intelectual. Procurorul şi-a dat, între timp, demisia din funcţia de conducere pe care o deţinea la structura de la Alba a DIICOT, rămânând însă pe o funcţie de execuţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

3 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

3 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

3 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

3 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

3 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

3 ore ago