Categories: ComunitateFlash

Producţia de miere în judeţ a scăzut cu 70 la sută

Producţia de miere realizată de apicultorii hunedoreni în acest an a scăzut cu 70 la sută faţă de media calculată pentru perioadele anterioare, vremea schimbătoare, cu o iarnă blândă şi precipitaţii abundente în vară, influenţând negativ munca albinelor.

„În acest an am realizat doar 30 la sută din producţia de miere estimată. O situaţie mai gravă este la mierea de salcâm, unde s-a obţinut doar 10 la sută din media anilor trecuţi şi la mierea din flori de tei, unde producţia este de numai 5 la sută. În ceea ce priveşte mierea polifloră de munte, nu am auzit pe cineva care să spună că a realizat ceva“, a declarat Iosif Korb, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine Hunedoara.
Potrivit acestuia, apicultorii au nevoie de sprijinul statului pentru a-şi putea menţine stupinele în perioada de iarnă, în condiţiile în care unii dintre ei nu au suficiente rezerve de miere în stupi pentru a trece peste vremea rece.
„Ne confruntăm cu o situaţie gravă şi, din păcate, nu se iau încă măsurile necesare pentru salvarea apiculturii româneşti. Ar trebui să ne ajute cu subvenţii sau cu materialele necesare pentru a putea trece de iarna care vine. Albinele au rol extrem de important în natură şi trebuie considerate ca un bun naţional“, a apreciat Iosif Korb.
Un prim efect al producţiei scăzute de miere este creşterea preţului cu aproape 20 la sută, astfel că un kilogram de miere polifloră costă acum 19,5 lei. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago