Alin Cioară (foto), fostul profesor de matematică de la Colegiul „Avram Iancu” din Brad, cercetat pentru înlesnirea sau determinarea sinuciderii elevei Hurdea Lorena, dar şi pentru act sexual cu un minor, a fost declarat nevinovat pentru aceste fapte, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Nu au fost probe
Potrivit celor care au anchetat cazul sinuciderii elevei Hurdea Lorena, de 16 ani, profesorul Alin Cioară nu este vinovat pentru cele două acuzaţii care i se aduc. „Dosarul de urmărire penală a fost finalizat de către procurori, iar aceştia au decis neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de înlesnire sau determinare a sinuciderii şi suspendarea urmăririi penale pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. Nu au mai fost continuate cercetările pentru a doua infracţiune, întrucât, deşi s-a putut demonstra că eleva nu mai era virgină, anchetatorii nu au avut cum să strângă probe clare, din care să rezulte că minora a avut relaţii sexuale cu profesorul Alin Cioară. Referitor la determinarea sinuciderii, procurorii au considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Ionela Draia, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
„Alin vă va spune totul”
În luna ianuarie a acestui an, tânăra, Hurdea Lorena, în vârstă de 16 ani, a fost găsită spânzurată în pădurea din zona viaductului de lângă Brad, de câţiva copii care se jucau în acea zonă. Pe corpul fetei nu au fost descoperite semne de violenţă, iar poliţiştii au găsit în buzunarul acesteia un bilet, pe care scria doar atât: „Alin vă va spune totul”. (L. Botici)
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…