După o lungă şi grea suferinţă, profesorul şi istoricul Simion Molnar ne-a părăsit discret, poate puţin trist că nu a apucat să ne împărtăşească toate proiectele sale, toate rezultatele muncii sale titanice de cercetare a istoriei noastre locale şi naţionale. Datorită domniei sale, noi suntem acum mai bogaţi, mai interesaţi de trecutul nostru şi mai atenţi la fenomenele istorice care ne-au făcut ceea ce suntem astăzi.
A plecat un OM. Celor care l-au cunoscut le va lipsi priceperea sa în a descoperi şi a forma alţi Oameni, le vor lipsi pildele şi sfaturile spuse uneori pe un ton glumeţ, dar în egală măsură le va lipsi energia sa molipsitoare. Simion Molnar a fost un om special, cu o mare pasiune pentru cunoaştere şi autodepăşire.
A plecat un PROFESOR. Ca şi dascăl de istorie la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva a modelat caractere, a fomat tineri, le-a insuflat dragostea pentru istorie şi mulţi i-au călcat pe urme. A fost pe rând director al acestei instituţii de învăţământ, inspector şcolar general adjunct, director adjunct al CNS „Cetate” Deva şi în ultimii ani şef al Biroului Administrare Unităţi de Învăţământ în cadrul Primăriei Municipiului Deva.
A plecat un ISTORIC. A lăsat în urma sa un gol care cu greu va putea fi înlăturat. Spiritual, cu un dezvoltat simţ al umorului, dar mai presus de toate, o adevărată enciclopedie vie, aşa va rămâne în inimile tututor istoricul Simion Molnar. Proiectul său de suflet, revista „Perspective istorice” şi Asociaţia Profesorilor de Istorie „Clio” – Filiala Hunedoara, al cărei preşedinte era, vor continua să trăiască în amintirea sa.
A fost şi om politic. O vreme a fost în eşalonul întâi. Apoi s-a retras discret şi a ales să formeze oameni politici noi, care să continue linia elegantă impusă de marii oameni de stat ai României interbelice, dar care să fie, totodată, în acord cu vremurile actuale.
Acesta a fost omul, profesorul, istoricul, omul politic Simion Molnar. Acum va rămâne ca o amintire vie şi frumoasă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi stimat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
………………………………………………………….
A plecat prea devreme, când mai avea atâtea de făcut pe acest pământ. A lăsat în urma sa familia şi prietenii, pe colegii şi colaboratorii săi apropiaţi să-i continue munca.
După o grea suferinţă, a părăsit această lume profesorul şi istoricul SIMION MOLNAR.
Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!
Petru Mărginean,
primarul Municipiului Deva
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Deva aduce un pios omagiu celui care a fost un bun coleg, colaborator şi prieten
prof. SIMION MOLNAR
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…