Program redus pentru barurile de la parterul blocurilor din Deva
Reprezentanţii Primăriei Deva au întocmit un proiect de hotărâre care a fost pus în dezbatere publică privind limitarea programului de funcţionare a localurilor din municipiu aflate la parterul blocurilor de locuinţe. Asta, după ce la adresa administraţiei locale au ajuns sute de sesizări şi reclamaţii din partea devenilor care s-au plâns că nu au linişte în propriile locuinţe din cauza zgomotului care vine din respectivele baruri.
Sute de reclamaţii din partea devenilor
„Am primit nenumărate sesizări din partea cetăţenilor legate de nerespectarea programului de linişte de către unităţile de alimentaţie publică care funcţionează la parterul blocurilor. Au fost zeci de persoane la mine în audienţă cu aceeaşi problemă. Prin urmare, am fost determinaţi să întocmim acest proiect de hotărâre prin care să propunem limitarea programului de funcţionare a acestor unităţi până la ora 22.00”, a explicat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva. Aşadar, dacă proiectul de hotărâre va trece de Consiliul local şi va intra în vigoare, barurile şi restaurantele de la parterul blocurilor vor trebui să pună lacăt pe uşă la ora 22.00. „Am primit reclamaţii de peste tot, dar cele mai multe au venit din zona centrală a municipiului. Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat în Consiliul local, de prevederile acestuia vor fi afectate în jur de 60 de localuri din Deva”, a precizat Virgil Davidescu, şeful Biroului Privatizare al Primăriei Deva.
Şi Poliţia locală a fost asaltată de reclamaţii din partea devenilor care se arătau deranjaţi de zgomotul venit din localurile de la parterul blocurilor de locuinţe. „De la începutul anului, am primit 577 de sesizări telefonice din partea cetăţenilor privind încălcarea ordinii şi liniştii publice. Dintre acestea, aproximativ 140 au avut ca temă zgomotul produs de localurile din muncipiu”, a declarat Teodor Bălan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale Deva. Reamintim că săptămânile trecute, în urma plângerilor venite de la deveni, autorităţile locale au redus programul de funcţionare a câtorva localuri din municipiul Deva, printre acestea numărându-se şi barul TNT, care până acum a fost deschis non-stop.