Programări online la RAR
„Persoanele care vor să se programeze la Registrul Auto Român, filiala din Deva, o pot face şi online, fiind scutite astfel de pierdere de timp şi de nervi. Pentru a se programa, cei interesaţi pot accesa site-ul www.rarom.ro, secţiunea programări”, ne-a declarat Ioan Ştaier (foto), directorul RAR Deva.
După deschiderea site-ului respectiv, cel care vrea să se programeze trebuie să urmeze trei paşi: să completeze formularul cu datele despre vehicul şi despre proprietar; să aleagă ziua şi ora preferată; să obţină numărul de programare. Ziua preferată se alege dintr-un interval de până la 30 de zile calendaristice, începând cu cea curentă. Datele solicitate trebuie introduse cu atenţie, deoarece orice eroare la completare va face ca programarea să nu fie luată în considerare. Acţiunea este efectuată cu succes atunci când obţineţi numărul de programare, care apare pe ultima pagină, împreună cu data şi intervalul orar programat. Notaţi cu grijă numărul respectiv, deoarece după el veţi fi regăsiţi la data când vă veţi prezenta pentru efectuarea activităţii. În lipsa acestui număr, activitatea pentru care v-aţi prezentat nu se va efectua. (S.Popa)
Buna ziua,cat costa inmatricularea unei remorci subt 500 kg?