Comunitate

Programul Casa Verde Fotovoltaice, ideal pentru cei din Ghelari

Magdalena Șerban

Una dintre comunele care chiar merită să primească eligibilitate la capitolul energie verde obținută prin montarea de panouri fotovoltaice este Ghelari. Poziționarea rămâne un atu incontestabil. Astfel, administrația pu­blică de aici anunță cetățenii că pot beneficia de avantajele programului lansat de Administrația Fondului pen­tru Mediu (AFM).

Energie, dar nu cu și la orice preț
„Casa Verde Fotovoltaice 2023 în­seamnă 20.000 de lei (sumă acordată sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei), bani pe care statul îi dă românilor, dar și bisericilor care vor să își in­sta­leze pa­no­uri fotovoltaice. Programul a început deja și vine și cu alte modi­fi­cări anul a­cesta. Spre exemplu, se vor pu­tea ins­ta­la panouri doar la adresa din bu­le­tin, iar înscrierile se vor face pe fiecare regiune în parte. Totul se va implementa prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, (in­tro­ducerea datelor necesare partici­pării). Persoanele fizice și unitățile de cult pot solicita finanțare pentru sis­te­me fotovoltaice cu putere minimă de 3kWp. În cazul în care se optează pentru puteri mai mari, diferența de cost va fi asigurată de beneficiar. Și noi, ca ad­mi­nistrație publică suntem interesați de un astfel de demers (pentru primării e altă axă pentru accesare), dar trebuie să prio­ritizăm mai multe lucruri, așa că toate la timpul lor. Reabilitările ener­ge­tice a clădirilor sunt, de asemenea, în atenția noastră. Din păcate, energia electrică înseamnă tarife foarte mari și în timp, ar trebui să pregătim alternative. Avem în raza teritorială și acel parc fotovoltaic care e cum e. Ni s-a solicitat teren pentru un altul, dar nu vrem să sacrificăm din suprafețele pe care oamenii își pot lăsa animalele la păscut sau de care pot beneficia, riscându-ne ca în final tot să nu se producă nimic. Oamenii sunt importanți. Și investitorii, bineînțeles, dar localnicii trebuie să fie prioritari”, a transmis Iancu Emerson Toma (foto), primarul din Ghelari. Rea­min­tim că Regiunea Vest, din care fac parte judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, are un buget alocat de 200.480.000 de lei. Legat de zilele de înscriere stabilite pentru persoanele fizice, ele sunt 22 iunie 2023, 23 iunie 2023, respectiv 26 iunie 2023. Cât privește unitățile de cult, ele se pot înscrie în 27 iunie 2023, 28 iunie 2023 sau 29 iunie 2023. Suma alocată pentru toate regiunile, în acest caz, este de 17.500.000 de lei. Bugetul total, la nivel național, aferent întregului pro­gram (per­soa­ne fizice plus unități de cult) este de 1.750.000.000 de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii dau ca si­gură informația cum că într-o instituție e un șe­fuleț pus de băieții…

21 de ore ago

Educația financiară, premiată la Consiliul Județean Hunedoara

Ieri, 13 mai 2025, Consiliul Județean Hunedoara a fost gazda festivității de premiere a elevilor…

21 de ore ago

Bulina albă

Mircea Popa, fondatorul ACS Ronin Deva Pentru că a obținut de trei ori primul loc…

21 de ore ago

Bulina neagră

B. V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru consum de…

21 de ore ago

Un mecanic auto, cu pistolul la brăcinar, a terorizat mesenii unui bar din Uricani

Tânărul este cunoscut de către localnici pentru că a mai făcut pușcărie, așa că oamenii…

21 de ore ago

Să ne mai și distrăm puțin Dosar-bombă în România: Donald Trump, dat în judecată; Traian Băsescu și Elena Udrea, citați într-un proces uriaș

Un nou caz cu accente spectacu­loa­se zguduie justiția din România. Luni, 12 mai 2025, pe…

21 de ore ago