Programul naţional „Fiecare copil la grădiniţă“, reglementat prin Legea 248/2015, care încurajează prezenţa la grădiniţă a copiilor între trei şi şase ani cu o situaţie materială dificilă, a ajuns şi pe birourile primarilor şi a reprezentanţilor mai multor instituţii de la noi din judeţ.
Programul se adresează părinţilor cu copii care au mai puţin de 284 lei venituri lunare pe membru de familie. Celor mici le va fi acordat un tichet social în valoare de 50 lei lunar, însă sunt condiţionaţi de prezenţa zilnică la grădiniţă. Costul tichetelor sociale pentru grădiniţă este acoperit de la bugetul de stat, iar responsabilităţile implementării eficiente a programului revin primarilor şi directorilor de şcoală. În cele 69 de localităţi din judeţul nostru au fost identificaţi 1.362 de potenţiali beneficiari.
„Deşi programul de grădiniţă nu face parte din învăţământul obligatoriu, este extrem de important ca toţi copiii să treacă prin această etapă. Acolo îşi dezvoltă limbajul, învaţă de relaţioneze cu ceilalţi copii, îşi dezvoltă comportamentul. Dacă omit acest pas, pornesc la şcoală cu un minus şi le va fi mult mai greu mai departe“, a declarat profesoara Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului.
Cererile de înscriere la grădiniţă, declaraţiile pe propria răspundere, actele doveditoare privind componenţa şi veniturile familiei se pot depune de către reprezentantul legal al copilului la primării, până la data de 30 aprilie 2016, iar pentru anii şcolari următori, până la data de 20 decembrie a fiecărui an.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…