Sport

Programul Naţional „România în mişcare“ – faza judeţeană

Nicolae Gavrea

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara a organizat la nivelul judeţului nostru întrecerile din cadrul acestui program naţional care este coordonat de către ministerul de resort.
Programul „România în mişcare“ este format din trei subprograme, „Finanţarea nerambursabilă a structurilor sportive” – concurs de proiecte sportive la nivel judeţean, „Calendar competiţional“ pentru susţinerea şi dezvoltarea unui calendar competiţional şcolar adresat elevilor din clasele V-VIII la nivel judeţean, şi „Sport pentru sănătate“, sistem competiţional pe probe atipice, neclasice, pe categorii de vârstă, începând cu elevi din clasa I până la persoane cu vârsta de peste 50 de ani, cu finalizare la nivel naţional.
La nivelul judeţului Hunedoara au fost organizate şi derulate toate acţiunile din cadrul programului, iar recent s-a desfăşurat şi festivitatea de premiere a celor care au participat la secţiunea „Sport pentru sănătate“.
Competiţiile sportive s-au disputat între selecţionatele pe localităţi la nivelul elevilor de gimnaziu, clasele V-VIII, nelegitimaţi la vreo disciplină sportivă. Întrecerile de fotbal au fost câştigate de echipa din Lunca Cernii, care după departajarea la lovituri de la şapte metri, a învins echipa din Lupeni, iar locul trei pe podium i-a revenit echipei din Hunedoara.
Întrecerile de volei au fost câştigate de selecţionata din Lupeni, urmată de Răchitova şi Deva, iar la tenis de masă am urmărit întrecerile individuale. Au fost cei mai buni la băieţi – Celin Toader (Hunedoara), Andy Daradics (Petrila) şi Diego Ilina (Ilia), iar la fete – Daria Ioana Sârbu (Petroşani), Camelia Maria Roşca (Băiţa) şi Roxana Crăciunescu (Haţeg), primii fiind calificaţi la finalele pe ţară.
Elevii şi echipele câştigătoare la nivelul judeţului au fost premiaţi de către prefectul judeţului Fabius-Tiberiu Kiszely, prof. Marinică Pârvănescu, inspectorul şcolar pentru Educaţie Fizică şi Sport, Marius Simina şi Marius Liviu Biji, consilieri în cadrul Compartimentului Sport al DJST Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago