Programul sferturilor de finală din Cupa României la fotbal
Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formaţia Chindia Târgovişte într-o partidă din faza sferturilor de finală ale Cupei României, ediţia 2020-2021, conform tragerii la sorţi care a avut loc ieri la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Într-o altă partidă din aceeaşi fază a competiţiei, Astra Giurgiu va juca împotriva formaţiei din eşalonul secund Petrolul Ploieşti. Programul complet al meciurilor din sferturile de finală este următorul:
Petrolul Ploieşti – Astra Giurgiu
Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova
Dunărea Călăraşi – FC Dinamo
Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Partidele din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care meciurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.
Meciurile se vor desfăşura în conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice, care stipulează că meciurile din Cupa României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru Covid-19 nu se pot reprograma.
Întâlnirile din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României vor avea loc în ziua de 3 martie cu începere de la ora 14:30, cu excepţia celor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.