Comunitate

Proiect de top, în valoare de 400.000 de euro, câștigat de sanatoriul din Brad în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, pentru acuratețea analizelor medicale de laborator și a diagnosticului

Magdalena Șerban

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Mana­ge­ment pentru Programul Sănătate, a pus la dispoziția unităților sanitare din România un apel de proiecte pentru investiții în infrastructura labora­toa­relor de microbiologie. Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad a câștigat cu brio locul 3, la nivel național.
Obiectivul investiției ține de pre­ve­nirea, controlul, diagnosticul și supra­ve­ghe­rea bolilor transmisibile și a infec­ți­i­lor asociate actului medical prin creș­te­rea capacității de diagnostic, dez­vol­tarea programelor de screening și de de­pis­tare precoce a acestora, pentru aplicarea în timp util a tratamentului anti­infecțios țintit, pentru controlul efi­ca­cității tratamentelor aplicate, pentru depistarea purtătorilor sănătoși de germeni microbieni și nu în ultimul rând pentru controlul permanent al poten­ți­a­lului nosocomial din sanatoriu.

Timp redus, precizie maximă
«Pentru a avea garanția unui diag­nos­tic corect și la timp, pe lângă echipa de specialiști cu experiență ȋn medicina de laborator a sanatoriului este nevoie și de aparatură de ultimă generație. În acest context, în vederea asigurării de servicii noi și a creștereii adresabilității sa­na­to­riu­lui, am accesat cu succes, în parte­ne­riat cu Consiliul Județean Hunedoara, un proiect investițional în baza căruia vom realiza dotarea compartimentului de microbiologie din cadrul laboratorului de analize medicale, demers care va con­tribui la dezvoltarea operaționalității la nivel județan și totodată vom trece la in­cluderea lui în structura reţelei naţionale a laboratoarelor de microbacteriologie. În fapt, urmărim asigurarea unui acces facil al pacienților la metodele de diag­nostic rapid, esențial în depistarea pre­coce a problemelor de sănătate înainte ca acestea să evolueze în afecțiuni greu de tratat și vindecat, scăderea numă­rului de decese din cauze prevenibile și din cauze tratabile, și nu în ultimul rând tranziția de la serviciile medicale de specialitate furnizate în forma spitalizării continue, la furnizarea serviciilor de tra­tament și îngrijire ambulatorie. De asemenea, cu ajutorul echipamentelor medicale de diagnosticare rapidă pro­puse prin proiect se vor putea detecta și identifica simultan mai mulți patogeni res­piratori, furnizând rapid informații utile pentru adoptarea eficientă a de­ci­ziilor terapeutice sau de control al in­fec­țiilor, ceea ce va conduce implicit la re­ducerea duratei de administrare ne­jus­tificată a antibioticelor și a dezvol­tării capacității de detecție, analiză și raportare a rezistenței antimicrobiene. Proiectul reprezintă şi un răspuns la adresabilitatea în creştere înregistrată în rândul populației deservite pentru serviciile medicale furnizate de sana­toriu. Din nou, aportul conducerii Con­si­liului Județean Hunedoara pentru ca un astfel de program investițional să se poată concretiza este unul major, iar pre­ședintele CJ, domnul Laurențiu Nistor, prin investițiile realizate în ultimii ani în unitățile sanitare din subordine a făcut din SĂNĂTATEA HUNEDO­RE­NILOR O PRIORITATE. De aceea do­resc să-i mul­țumesc în mod deosebit, precum și echi­pei de profesioniști din cadrul UAT Județul Hunedoara, pentru întreaga implicare și munca depusă”, a transmis Liliana Stolnicu (foto), managerul Sana­to­riului de Pneumoftiziologie Brad.

Tratament țintit
Implementarea proiectului duce la creșterea capacității de diagnostic microbiologic pentru sânge, spută, LCR, urină, materii fecale, secreții din plagă, ex­u­date; pentru realizarea testelor sero­logice de rutină (HIV, HBV, HCV); pentru identificarea bacteriilor/fungilor la nivel de specie, respectiv: E. coli, Salmonella, Shigella, Klebsiella, alte enterobacterii, Campylobacter, Pseudomonas aerugi­no­sa, Acinetobacter baumanii, Staphy­lo­coccus, Streptococcus (grup A, B; S. pneumoniae), Enterococcus, Neisseria me­ningiAdis/gonorrhoeae, Haemo­phi­lus, Candida, Aspergillus; pentru tes­ta­rea susceptibilității bacteriilor izolate la antibiotice, folosind un standard de referință (EUCAST) actualizat, inclusiv prin determinarea CMI în cazul infecțiilor invazive; pentru a face serotipare de bază pentru (ex. Salmonella, Shigella, N. meningiAdis); pentru a efectua teste de biologie moleculară necesare pentru caracterizarea microorganismelor MDR sau implicate în IAAM. Printre dotări se numără platformă real time pcr auto­mată cu 8 module active, autoclav medii, sistem de imunoanaliză fluorescent, etuvă pentru uscare și sterilizare uscată, incubator 37C, incubator cu răcire, hotă microbiologică clasa II, numărător auto­mat de colonii, microscop optic cu con­trast de fază, stereomicroscop, sistem de identificare bacterii și fungi, inclusiv determinarea antibiogramei și anti­fun­gi­gramei prin CMI, autoclav automat cu plasma, echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer și pe suprafețe, sistem pentru monitorizarea gra­dului de igienizare, aparat de nebu­li­zare pentru dezinfecția microaeroflorei și a suprafețelor. Echipamentele și do­tă­rile solicitate se încadrează în categoria celor mai noi tehnologii disponibile pe piața de profil la acest moment, a so­lu­țiilor inovative în domeniu, încadrându-se în fluxul de lucru al sanatoriului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă, angajat la stat, evident, unde se pare…

2 zile ago

O poveste de 20 de ani, o poveste care merge mai departe. Un proiect de suflet

Petru Mărginean a deținut mai multe funcții în administrația județului. A fost și primar al…

2 zile ago

Bulina albă

Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria Pentru că, deși a preluat o primărie cu probleme, a…

2 zile ago

Bulina neagră

S.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce s-a bătut…

2 zile ago

Măsurători cadastrale de toată jena în comuna Lăpugiu de Jos

Mai mulți cetățeni din comuna Lăpugiu de Jos au reclamat la pre­fec­tură că lucrările de…

2 zile ago

Raport aflat pe masa Guvernului: Dezastru în România, în caz de război. Populația nu poate fi protejată

Curtea de Conturi a elaborat un ra­port și recomandă autorităților ela­bo­rarea unei ”Concepții naționale pentru…

2 zile ago