Proiect pentru asiguraţii din Valea Jiului

Maximilian Gânju

Senatorul UNPR din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu (foto), a realizat un proiect prin care biroul din Petroşani al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate să aibă permanenţă. Astfel, bolnavii şi locuitorii zonei care au nevoie de actele eliberate de CJAS Hunedoara vor scăpa de calvarul de a se călca în picioare pentru o adeverinţă, cum se întâmplă în prezent.
Proiectul realizat de senatorul din Valea Jiului a primit avizele necesare şi chiar aprobarea ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, iar acum se caută şi modalitatea de a fi implementat. Potrivit lui Haralambie Vochiţoiu, necesitatea înfiinţării unui birou permanent al CJAS Hunedoara este pe deplin justificată în condiţiile în care în zonă locuieşte un sfert din populaţia judeţului. „Am făcut un studiu, fiind sprijinit chiar de oamenii din sistem, un studiu foarte precis prin care am demonstrat necesitatea înfiinţării în Valea Jiului, la Petroşani, a unei reprezentanţe a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Am depus memoriul acesta la ministrul Bănicioiu, am vorbit cu preşedintele CNAS şi răspunsul verbal a fost favorabil. În Vale, sunt 122.000 de asiguraţi din cei 366.000, câţi are judeţul. O treime sunt în Valea Jiului, în concluzie, nu ne face nimeni nici un favor, este o obligaţie să se înfiinţeze acest oficiu cu titlu permanent, iar acum aşteptăm şi acceptul legal”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu. De anul trecut, în municipiul Petroşani, funcţionează un birou al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în incinta Spitalului de Urgenţă, însă, nu este deschis cinci zile pe săptămână.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Da, si acolo o sa angajeze domnu senator din resturi pe fiica dansului care termina liceul, sau pe vreun var, nepot sau fin, sau vreo amanta (ca asa face: uite ce pot sa fac eu pentru tine, sa vad ce faci tu pentru mine; iti aduci aminte Vochitoiule, cum spuneai fetelor ca infiintezi frime sau le angajezi daca sunt apoi dragutze dragutze cu tine???)sau vreo sluga credincioasa care o sa dea tuturor asiguratilor in mana un calendar cu domnu senator din resturi, un pliant cu ideile luminate ale lu domnu senatyor din resturi etc. Apropo Buhaiule: cine pzda matii ti-a facut studiu? Cumva firma ta de kkt care da mereu rateuri pe esapament si care te scotea presedinte de judet cu 45% din primul tur? Mai jigodita, ma!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago