Cu sprijinul partenerilor,până în prezent, 25 de antrenori de la cluburi de gimnastică, de fotbal cât şi de la alte cluburi sportive din ţară au devenit formatori pe tema siguranţei şi protecţiei copiilor în sport. Aceştia organizează în prezent sesiuni de formare cu toţi profesioniştii din cluburile apartenente, astfel încât mesajele şi cunoştinţele legate de nevoia de siguranţă a copiilor să ajungă la peste 120 de antrenori.
Au fost create materiale de suport dedicate: Politica de siguranţă şi protecţie (pentru cluburi), un manual pentru antrenori (despre prevenţie, monitorizare şi cum să răspundă în cazul în care constată un abuz asupra copiilor), un manual pentru copii. Campania va mai include lansarea unor infografice pentru copii şi adulţi şi o serie de podcasturi cu specialişti din domeniu.
Judeţul Hunedoara se bucură de interes faţă de acest gen de acţiune mai mulţi profesori de educaţie fizică şi antrenori fiind prezenţi la cursuri de formare organizate de către Fundaţia Terre des hommes România.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…