Categories: Actualitate

Proiectat cu maşina într-un semafor

O neacordare de prioritate se putea sfârşi tragic, iar vinovat este un şofer în vârstă de 60 de ani, din Deva.
Poliţiştii rutieri spun că şoferul con­ducea un autoturism strada Calea Zaran­dului, din municipiul Deva, dinspre Arad spre Sibiu, iar la intersecţia semaforizată cu strada Mihai Viteazul (semaforul electric fiind în funcţiune pe culoarea verde pe sensul său de mers), a efectuat viraj stânga, şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regula­men­tar, din sens opus, de un tânăr de 20 ani, din municipiul Hunedoara. În urma impactului puternic, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat într-un semafor electric.
„Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, în schimb, cele două auto­ve­hicule şi un semafor au fost avariate. În cauză, conducătorul auto care nu a acor­dat prioritate, a fost sancţionat contra­ven­ţional cu amendă”, precizează IPJ Hune­doara. În plus, bărbatul va trebui să repare pe asigurarea sa auto, atât auto­turismul tânărului, cât şi semaforul avariat. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago