Proiecte importante ale Primăriei Hunedoara pentru următorii patru ani (II). Hunedoara, pe mâini bune!
Hunedoara s-a mândrit şi se mândreşte în continuare cu faptul că se numără printre puţinele oraşe din România care respectă prevederile europene referitoare la suprafaţa de zonă verde raportat la numărul de locuitori.
Dacă norma europeană este de 26 mp zonă verde/locuitori, în Hunedoara acest indicator este de 28mp/locuitor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne mulţumim cu atât. Pe lângă plantări de copaci tineri, făcute în mod susţinut şi consistent (aspect de care ne-am ocupat, în oraş, şi în ultimii 8 ani) se impune reabilitarea parcurilor existente (fără a diminua deloc suprafaţa actuală de zonă verde), precum şi crearea de noi atracţii de timp liber. Din aceste motive, încă din 2021 – 2022 am demarat procedurile administrative şi legale pentru trei proiecte extrem de importante: amenajarea „Grădinii Urbane Corvinia”, reabilitarea Parcului Central şi reabilitarea Parcului Corvinul. Menţionez că este vorba despre proiecte certe (aflate în diferite stadii procedurale), nu doar despre nişte simple idei.
Parcul Corvinul
Unul dintre locurile preferate ale hunedorenilor este mai puţin frecventat acum. Probabil şi din cauza acelei construcţii ilegale apărute în acest parc în perioada 2005 – 2009, construcţie pentru a cărei demolare am reuşit să ajungem la soluţii legale în primul meu mandat ca primar. A rămas însă o adevărată „rană” pe suprafaţa parcului, zonă care, conform proiectului nostru, va fi ocupată de un luciu de apă de mică adâncime, cu podeţe, cu plante ornamentale şi copaci împrejur. Vor fi aici alei, o pistă de alergare, un loc de joacă la standarde europene şi toate utilităţile şi dotările necesare.
Parcul Central
Pentru „parcul pensionarilor” (cum i se mai spune), avem finalizat proiectul tehnic. Se vor reconfigura aleile, vom amenaja o fântână arteziană la nivelul de călcare, se va reamenaja zona dedicată amatorilor de şah, table, jocuri de cărţi, se va schimba mobilierul urban şi se vor amplasa filigorii. Nu vor lipsi nici de aici locurile de joacă.
Important de menţionat: în ambele parcuri vom avea grupuri sanitare, în ambele parcuri toţi copacii sănătoşi şi siguri vor fi păstraţi şi în ambele parcuri vom avea aceeaşi suprafaţă totală de zonă verde ca acum (dacă nu chiar un pic mai extinsă decât acum).
Grădina Urbană Corvinia
Până în 2028, municipiul Hunedoara se va putea mândri cu o nouă atracţie, unică în România. Aproape de Castelul Corvinilor, pe o suprafaţă de 8.7 hectare (de pe fosta platformă industrială), vom amenaja o „grădină urbană”. Vom ecologiza astfel o zonă aflată în apropierea celui mai vizitat castel medieval din România şi vom realiza o zonă cu atracţii pentru toate categoriile de vârstă şi pentru toate preferinţele, atractivă atât pentru turişti cât şi pentru localnici. Amfiteatru în aer liber, trasee pietonale şi velo separate, luciu de apă cu mici ambarcaţiuni, zonă de parc de distracţii – sunt doar câteva dintre principalele elemente ale viitoarei „grădini urbane”, obiectiv pentru care am întocmit deja Planul Urbanistic Zonal, urmând etapa de proiectare tehnică. (A.N.)
Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL,
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002