Proiecte megalomanice, trase pe linie moartă

Maximilian Gânju

Proiectele fostei conduceri a CJ Hunedoara vizau realizarea în Valea Jiului a două parcuri acvatice, chiar trei, dacă şi cererea primarului din Uricani ar fi fost satisfăcută.
Cu costuri imense, investiţiile ar fi fost imposibil de suportat din bugetul judeţului. Mai mult, bugetele localităţilor unde ar fi fost făcute investiţiile nu ar fi putut acoperi costurile cu întreţinerea şi exploatarea, astfel că au fost pur şi simplu şterse de pe agenda CJ Hunedoara.
Cu o populaţie sărăcită şi fără prea multe alternative în contextul în care mineritul se închide sistematic, cu investiţii prea puţine în turismul montan ori care merg greoi, primarii din Valea Jiului voiau parcuri acvatice. Ideea a încolţit în mintea lor după promisiunile fostului şef al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, chiar dacă alte domenii sunt prioritare. Cum o asemenea investiţie este extrem de costisitoare, Consiliul Judeţean Hunedoara, după plecarea lui Moloţ, a constatat că n-ar fi oportună. Astfel, execuţia Aqualand-urilor în Valea Jiului nu se mai regăseşte nici măcar în intenţia aleşilor judeţeni.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Policlinica de la spitalul devean, modernizată din bani europeni. Consiliul Județean Hunedoara vrea performanță ca în centrele universitarePoliclinica de la spitalul devean, modernizată din bani europeni. Consiliul Județean Hunedoara vrea performanță ca în centrele universitare

Policlinica de la spitalul devean, modernizată din bani europeni. Consiliul Județean Hunedoara vrea performanță ca în centrele universitare

Magdalena Șerban În ultimii ani, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a pus o cărămidă uriașă la…

o zi ago
Ambulatoriu modern la Spitalul Județean de Urgență DevaAmbulatoriu modern la Spitalul Județean de Urgență Deva

Ambulatoriu modern la Spitalul Județean de Urgență Deva

Consiliul Județean Hunedoara continuă investițiile în infrastructura de sănătate. De astăzi, ambulatoriul de specialitate (policlinica)…

o zi ago
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că a fost bă­taie în toată regula între doi soți,…

2 zile ago
Guvernare pro-europeană: Cum transformă fondurile UE județul HunedoaraGuvernare pro-europeană: Cum transformă fondurile UE județul Hunedoara

Guvernare pro-europeană: Cum transformă fondurile UE județul Hunedoara

Un președinte și un Guvern pro-euro­pean reprezintă garanția dezvoltării cu ajutorul fondurilor europene neram­bur­sa­bile. Stabilitatea…

2 zile ago