Natalia Bumbac
Proiectul de lege pentru înfiinţarea unei Agenţii naţionale de administrare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), a fost respins ieri de Camera Deputaţilor, aceasta fiind for decizional în acest caz.
Fapt care deschide posibilitatea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara de a iniţia procedurile pentru preluarea monumentelor aflate pe Lista patrimoniului mondial – UNESCO în propria administrare, conform interesului manifestat.
„Din acest moment, CJ Hunedoara poate să înceapă demersurile pentru iniţierea unui proiect de hotărâre de Guvern privind preluarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei în administrare proprie”, a declarat deputatul PSD, Natalia Intotero. În prezent, dintre cele cinci fortăreţe dacice de la noi din judeţ, doar una singură, Sarmizegetusa Regia, se află din 2013 în administrarea CJ Hunedoara.
Cetăţile dacice de la Costeşti Cetăţuia, Costeşti Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Băniţa, precum şi punctul Masivul Feţele Albe, parte a monumentului istoric Sarmizegetusa Regia, se află sub tutela MCIN. Reacţia deputaţilor de a vota împotriva iniţiativei legislative vine ca urmare a criticilor la care a fost supusă ideea de înfiinţare a unei Agenţii de administrare a fortăreţelor dacice din judeţ. Criticile au vizat inadvertenţele din textul proiectului de lege faţă de legile în vigoare, dar şi unele aspecte imprecise privind atribuţiile fiecărui organism care ar fi urmat să facă parte din această agenţie. Oponenţii proiectului legislativ mai arătau, la momentul la care a fost lansat, că o structură intermediară, înfiinţată tot la centru, nu ar schimba cu nimic în bine soarta monumentelor istorice.
Pe de altă parte, rezultatele pozitive pe care CJ Hunedoara le-a înregistrat la Sarmizegetusa Regia au fost un motiv în plus ca iniţiativa legislativă să pice în Parlament.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…