Categories: ActualitateFlash

Proiectul judeţean de management integrat al deşeurilor: Momentul decisiv

Proiectul prin care se doreşte crearea unui sistem unic de gestionare a deşeurilor la nivel de judeţ a ajuns într-un punct decisiv. Toate cele 69 de primării hunedorene care au format Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID)” Hunedoara trebuie să-şi dea acordul asupra studiului de oportunitate. Pe baza acestuia se va întocmi caietul de sarcini în vederea organizării licitaţiei prin care vor fi desemnaţi cei patru operatori de salubritate, aşa cum a fost prevăzut în proiect.
Potrivit administratorului public al judeţului, Dan Stoian (foto), este nevoie ca toate consiliile locale din judeţ să aprobe studiul de oportunitate, ca să se poată merge mai departe. Dacă un singur membru ADI „SMID” Hunedoara va vota împotrivă, se consideră că documentaţia nu a fost aprobată. Astfel, va fi nevoie de noi discuţii între reprezentanţii autorităţilor locale şi cei care au întocmit studiul de oportunitate şi de noi negocieri pe baza observaţiilor ridicate de către membrii ADI „SMID” Hunedoara.
Practic, cu finalizarea lucrărilor la infrastructura proiectului, care sunt preconizate a fi încheiate în decembrie 2015, totul se va relua de la zero. Aşa cum se arată în studiul de oportunitate, primăriile din judeţ vor trebui să cedeze serviciile de salubritate în favoarea operatorilor zonali care vor câştiga licitaţiile, fapt care a nemulţumit mai mulţi reprezentanţi ai primăriilor, cele mai elocvente exemple fiind primăriile Deva şi Hunedoara.
Doar că, acestea nu sunt singurele probleme apărute pe parcursul implementării proiectului, lucru care denotă lipsa a unei strategii de la bun început. Odată cu punerea în funcţiune a noului sistem rămâne nerezolvată problema deşeurilor voluminoase, provenite din construcţii, dar şi colectarea cadavrelor de animale. Aceste lucruri nu au fost prevăzute în proiectul iniţial şi se caută la ele soluţii în continuare. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

32 de minute ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

33 de minute ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

34 de minute ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

34 de minute ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

37 de minute ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

38 de minute ago