Proiectul lui Winkler are un prim rezultat

Maximilian Gânju

Proiectul lansat de europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), denumit „Valea energiei”, după modelul alsacian din Belfort-Franţa, s-a concretizat cu o vizită la Petroşani, a unor importanţi oficiali din regiunea franceză, a anunţat primarul Iacob – Ridzi.
Împreună cu europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler, o delegaţie din Petroşani a fost în Belfort – Franţa, pentru a vedea ce oportunităţi de colaborare există între cele două regiuni, dat fiind faptul că în Belfort sunt „capii” energiei, dar au cartierul general şi firme importante din industria auto ori alte domenii economice. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi, cel care a condus delegaţia din Petroşani, a declarat ieri că în urma vizitei din vară, francezii vin în Valea Jiului, unde se vor întâlni cu oamenii de afaceri locali şi vor vedea ce le oferă zonă pentru o eventuală investiţie. „Sâmbătă şi duminică, se va afla la Petroşani o delegaţie din Franţa, condusă de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Belfort. Vizita vine ca urmare a deplasării noastre din iunie împreună cu europarlamentarul Iuliu Winkler. Am fost acolo pentru că în zona respectivă au sediul firme importante din Europa, care produc energie electrică, iar vizita lor este foarte importantă, pentru că vor să vadă posibilităţile de colaborare între regiuni”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Delegaţia franceză va vizita şi Termocentrala Paroşeni şi va discuta cu manageri locali din sectorul de producţie. Francezii ar fi interesaţi să colaboreze în domeniul energiei în principal. Oficialii din Belfort şi-au mai anunţat o vizită pentru anul viitor în Valea Jiului, când se speră să se concretizeze şi primele colaborări. Proiectul „Valea energiei” iniţiat de Winkler, liderul UDMR Hunedoara, se bazează pe exploatarea resurselor energetice din Valea Jiului şi pe viitor, dar totul depinde de cooperarea între factorul economic, factorul administrativ şi factorul de cercetare universitară.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago