Ieri, Tribunalul Hunedoara a amânat pronunţarea în dosarul în care trei tineri din Valea Jiului, Ovidiu Pleşcan (foto), Mihaela Ciociu şi Silviu Mihăiţă Praţa, sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Instanţa a stabilit pentru 3 decembrie o nouă dată la care ar putea da sentinţa. Reamintim că Ovidiu Pleşcan, Mihaela Ciociu şi Silviu Praţa sunt acuzaţi de procurori că ar fi condus o reţea de proxenetism din Valea Jiului. Cei trei au fost arestaţi preventiv în decembrie 2014, iar după 30 de zile au fost plasaţi în arest la domiciliu, ulterior măsura fiindu-le înlocuită cu controlul judiciar, în acest moment fiind judecaţi în stare de libertate. Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi racolat mai multe tinere, dar şi minore, pe care le „ajutau” să ofere servicii sexuale plătite, în locaţii selecte. Printre clienţii reţelei se numără oameni de afaceri autohtoni şi străini, profesori universitari şi politicieni. (N.Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…