Proprietarul parcării din spatele Casei de Cultură Deva, reținut
Proprietarul parcării din spatele Casei de Cultură din Deva, Ciprian Gheorghe Blaj, a fost reținut vineri, după ce a furat cheile unei mașini, iar anul trecut a sustras numerele de înmatriculare a 7 mașini. „La data de 22 septembrie 2022, poliţiştii Biroului Investigații Criminale au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, faţă de un bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comiterea, pe raza municipiului Deva, a unor infracțiuni de furt”, anunță IPJ Hunedoara. Potrivit probatoriului, bărbatul ar fi comis șapte acte materiale de furt la data de 08 februarie 2021, când ar fi sustras plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale unor autoturisme parcare într-o zonă centrală a municipiului Deva. De asemenea, la data de 22 septembrie 2022, acesta a profitat de faptul că o femeie (angajată a unei firme de curierat) a parcat autoturismul de serviciu, cu motorul pornit, pe un loc public neamenajat, în zona Aleea Patriei, din Deva, și a sustras cheia din contactul autoturismului. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale. (A.N.)