PSD respinge categoric propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a deconta un singur serviciu sau tratament medical pe zi, pentru același cod numeric personal.
Măsura restrânge drastic accesul la sănătate al persoanelor asigurate și afectează grav calitatea actului medical. În formularea actuală, care se regăsește în referatul CNAS pentru aprobarea noului Contract-Cadru, reglementarea este inacceptabilă. În multe situații, pentru stabilirea unui diagnostic corect sau pentru o intervenție medicală sunt necesare mai multe servicii care trebuie prestate în aceeași zi. În același timp, această prevedere este o încălcare a dreptului la sănătate al pacienților care ar fi puși pe drumuri, în mod repetat și nejustificat, pentru a beneficia de serviciile medicale la care au dreptul prin lege.
În cadrul Coaliției de guvernare, PSD va solicita o analiză asupra acestei prevederi și se va opune oricăror dispoziții care limitează accesul la sănătate al cetățenilor asigurați. PSD sprijină categoric poziția ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, de a susține cu fermitate accesul neîngrădit al pacienților la asistența medicală ambulatorie.
Accesul la serviciile medicale nu trebuie să fie îngrădit sau condiționat de vreo plată suplimentară.
În spațiul public se vehiculează introducerea unei așa-zise „coplăți” la spitalele de stat și introducerea CASS la pensiile mici, ajutorul de șomaj sau la ajutoarele sociale.
În ceea ce privește coplata, în unitățile medicale de stat nu se vor introduce taxe suplimentare. Ministrul Sănătății este categoric în acest sens. Este vorba doar despre un proiect pilot, pentru perioada 2026-2028, menționat în Strategia Națională de Sănătate (SNS) supusă acum dezbaterii publice. Dacă Guvernul consideră că nu este oportun acest proiect pilot poate să renunțe la el. Altfel, s-ar aplica doar pentru două-trei unități sanitare și este menit să verifice dacă într-o unitate sanitară publică, după încheierea programului de lucru, un medic poate să presteze în regim privat o anumită activitate medicală, iar pacientul să plătească spitalului faptul că vrea să fie consultat, operat sau investigat de anumit medic. Efectiv, ar fi o opțiune pe care pacientul unui spital de stat ar avea-o în plus, fără ca accesul său la serviciile medicale obișnuite să fie îngrădite sau condiționate de vreo plată suplimentară.
Introducerea CASS la pensiile mici, la ajutorul de șomaj sau la ajutoarele sociale este doar o propunere venită de la experți din afara Ministerului Sănătății, propunere formulată în cadrul dezbaterii publice pentru elaborarea Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030 (SNS). Dezbaterea este în desfășurare și nu s-a luat încă nicio decizie asupra acestui document strategic. E firesc ca ministrul Sănătății care coordonează această dezbatere să țină cont de propunerile înaintate de diverși experți sau autorități publice. Deciziile finale se vor lua însă după încheierea consultărilor, iar în mod cert PSD nu va susține o astfel de măsură. Experții angajați încă din 2019 pentru elaborarea SNS nu sunt încadrați în organigrama Ministerului Sănătății și nu exprimă poziții sau decizii ale acestei instituții sau ale ministrului Sănătății.
Prioritatea PSD nu este de a introduce noi taxe, ci de a veni în fața românilor cu un Buget de stat pentru anul 2023 constituit pe proiecte de investiții, programe de susținere a populației și programe de sprijinire a economiei. România are nevoie de un buget național al refacerii echilibrelor financiar-fiscale și al consolidării.
Ilie Toma,
deputat PSD Hunedoara
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…