Prostia fără margini a unui barman care a vrut să-și ajute un amic
Tânărul de 34 de ani, din Hunedoara, a fost rugat de prietenul său să-l împrumute pentru câteva ore cu 2500 de lei iar acesta n-a stat prea mult pe gânduri și a luat din barul unde lucra banii.
Amicul n-a mai venit cu împrumutul, se apropia ora închiderii, iar barmanul s-a gândit la un plan pentru a acoperi gaura din gestiune. Așa că a luat și el din casa de marcat o altă sumă și a jucat-o la pariuri. Până să realizeze ce face a pierdut aproape 40.000 de lei. Apoi, a fugit. Barul a fost păgubit cu 37.722 de lei a susținut administratorul acestuia, iar tânărul s-a ales cu dosar penal și a fost acuzat de delapidare. Judecătoria Hunedoara l-a condamnat pe barman la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. (M. Gânju).