Prostia şi ignoranţa se plătesc
I-au fost explicate clar condiţiile ce trebuie respectate în perioada în care se află în izolare la domiciliu, a semnat că a luat la cunoştinţă, dar a considerat totul o glumă. Este vorba de un bărbat de 50 de ani, din Petroşani, întors în ţară recent, care s-a dus la ghişeul Serviciului Public Comunitar Evidenţa Persoanei Petroşani pentru a-şi scoate o nouă carte de identitate.
Angajaţii serviciului l-au văzut în baza de date că figurează că este în carantină şi au alertat poliţia. „În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cel în cauză, un bărbat de 50 de ani, din Petroşani, figura ca şi persoană izolată la domiciliu, întrucât a revenit în ţară în urmă cu doua zile, dintr-un stat al Uniunii Europene. Prin urmare, bărbatul a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a precizat IPJ Hunedoara. (M. Gânju)