Actualitate

Protest spontan la Mina Vulcan

Sorina Popa

 Ieri, minerii din schimbul II de la exploatarea de cărbune Vulcan au refuzat să intre în subteran, nemulţumiţi că au luat bani mai puţini luna aceasta. Motivul, susţine Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), este că productivitatea a fost mai mică.

Pentru că nu au vrut să intre în şut, directorul general s-a deplasat la Mina Vulcan şi a discutat cu minerii. ”Le-am explicat cum stă treaba, de ce au fost venituri mai mici. Este adevărat, au fost scăderi cu 200, 300 de lei pe om. Vom verifica din nou fişele de plată. Oricum, oamenii au intrat, într-un final, în subteran”, a declarat Samuel Dioane, directorul general al CEH, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Pe de altă parte, minerii de la Vulcan acuză condiţiile de muncă din subteran, lipsa materialelor şi prezenţa apei, ceea ce duce la îngreunarea activităţii de producţie. O altă problemă se referă la personalul insuficient pentru susţinerea producţiei planificate de cărbune, susţin minerii.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago