Scandalul provocat de cei doi a avut loc în luna aprilie, în timpul stării de urgenţă, iar forţele de ordine au fost nevoite să intervină cu efective sporite pentru a calma spiritele. Mai mulţi locuitori ai cartierului în care a avut loc incidentul s-au răzvrătit şi chiar îi încurajau pe cei doi. După protestul nejustificat, indivizii au fost anchetaţi şi trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni, iar judecătorii i-au găsit vinovaţi. Chiar şi ei şi-au recunoscut faptele şi au beneficiat de clemenţă. Astfel, Ladislau Varga a primit 1.500 lei amendă penală pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 1.350 lei amendă penală pentru ameninţarea primarului localităţii de la acea dată, iar după contopire a rezultat o pedeapsă de 1.950 lei amendă penală. Cel de-al doilea protestatar, Edmund Varga, a primit o condamnare de 1.200 lei amendă penală. Magistraţii au reţinut că Ladislau Varga, la data de 09.04.2020, profitând de starea de urgenţă, s-a urcat pe acoperişul blocului G12 din Vulcan şi i-a înjurat pe primar şi reprezentanţii autorităţilor publice prezente la faţa locului. În plus, l-a ameninţat pe edil cu moartea tulburând grav liniştea publică. Confratele său a procedat la indigo şi l-a susţinut moral pe inculpat. Cei doi şi-au motivat protestul prin faptul că nu mai au ce mânca, iar Primăria Vulcan nu le acordă ajutoare în acest sens. În tot acest timp, cei doi aveau în mână obiecte tăietoare respectiv cuttere, cu care se crestau atât pe mâini cât şi pe abdomen, folosind un limbaj vulgar. Magistraţii au apreciat că indivizii se manifestau violent iar ordinea şi liniştea publică au fost tulburate grav cu scopul destabilizării situaţiei din zonă. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…