Protestele au continuat în judeţ
Câteva sute de hunedoreni au ieşit ieri, din nou, în stradă, la Deva, Hunedoara şi Petroşani, pentru a continua protestele.
La Deva, s-au „lipit” politicienii
Dacă duminică, atât în Deva, cât şi în Hunedoara, la proteste s-au strâns aproximativ 100 de persoane, ieri, numărul protestatarilor s-a dublat în ambele localităţi. Manifestaţiile au fost şi ieri paşnice, oamenii strigând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. Ieri, la acţiunea de protest din Deva, s-au „lipit” mai mulţi politicieni locali din cadrul USL. Este vorba de senatorul PSD Cosmin Nicula, deputatul PSD Laurenţiu Nistor, de liderul liberal local Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean, liderul judeţean al conservatorilor, Petru Mărginean, şi de numeroşi consilieri locali şi judeţeni şi primari liberali şi social-democraţi. Dacă stăm bine să ne gândim, politicienii uselişti au constituit aproape o treime din numărul celor adunaţi ieri la protest în centrul Devei. De remarcat că unora dintre protestatari li s-a căşunat pe jurnalişti, trei dintre aceştia fiind, la un moment dat, îmbrânciţi şi înjuraţi ca la uşa cortului, de un bărbat mai vârstnic şi foarte agitat.
După circa două ore, o parte dintre manifestanţi s-au retras care încotro, iar ceilalţi au pornit spre sediul organizaţiei judeţene PDL din Deva, unde, de asemenea, au scandat lozinci împotriva actualei guvernări. „Să vină vaporu` şi să-l ia pe Chioru`“, „Jos Guvernul, jos tiranii“, sau „Jos cu ordinarii, jos cu politicienii corupţi“, au fost doar câteva dintre mesajele de pe pancartele protestatarilor.
Şi la Hunedoara, s-a manifestat paşnic
În municipiul Hunedoara, cei peste 200 de manifestanţi ieşiţi în faţa Casei de Cultură au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, agitând pancarte şi drapele tricolore, cu şi fără găuri. Aceştia au venit înarmaţi cu fotografii ale preşedintelui Băsescu şi ale Elenei Udrea, cărora le-au dat foc. Şi la Hunedoara, protestatarilor li s-au alăturat câţiva politicieni locali din USL.
La Petroşani, studenţii au dat tonul
La Petroşani, ieri, protestele au început în jurul orei 19. Cei care au dat tonul manifestaţiei au fost, de această dată, studenţii care au pornit grupaţi din campusul universitar spre centru oraşului. În scurt timp, lor li s-au alăturat numeroase persoane, îndeosebi tinere, dar şi vârstnice. Aşa că, după o oră şi jumătate, numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 500. Aceştia au defilat încolonaţi prin tot oraşul, strigând lozinci împotriva preşedintelui Băsescu şi a guvernului, alte revendicări.
PD-L SI USL , ACEASI MIZERIE,CINE A CONDUS ROMANIA IN ULTIMI 22 DE ANI ,TOT HOTII ASTIA ,CUM SA IMBOGATIT MOLOT ? TOTI SUNT LA FEL NISTE HOTI,NU SUNT CU NIMIC MAI BUNI UNII DECAT ALTI,CAT DE SPONTAN A FOST MITIGUL DACA AU VENIT PRIMARI CHEMATI DE HOTUL MOLOT ? AM SA VOTEZ CU PARTIDUL POPORULUI ,NU CU HOTI ASTIA CARE AU JEFUIT ROMANIA.
O adunatura de venetici si labagii!Vor sa aduca „bunastarea” baronilor liberali , adica infruptarea lui molot si a haitei lui din banii publici, cu maxima nerusinare prin :OLIVENT CONSTRUCT SOIMUS ,VIVA CONSTRUCT DEVA si alte firme de casa!!
RUSINE MAXIMA !