Categories: Actualitate

Proxeneţii care-şi racolau victimele din Valea Jiului – la un pas de sentinţă

Maximilian Gânju

Patru indivizi au fost trimişi în judecată de DIICOT şi sunt acuzaţi că ar fi coordonat o reţea de prostituţie. Aceştia se ocupau cu racolarea de tinere pe care le duceau să se prostitueze în Austria, Italia, Germania şi Anglia. Printre proxeneţi se află şi un poliţist din judeţul Gorj.

Blocaţi în trafic
Patru tineri au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, dosarul fiind înregistrat încă de la finele anului 2015 la Tribunalul Gorj. Magistraţii au avut nevoie de mai multe termene pentru administrarea probatoriului, însă judecata este aproape de final. Gruparea de traficanţi de carne vie ar fi acţionat inclusiv în Valea Jiului, spun surse apropiate anchetei, unde găsea tinere dispuse să se prostitueze peste hotare. Grupul criminal a fost destructurat în urma unui flagrant derulat pe raza municipiului Petroşani. Acţiunea ofiţerilor a fost una în forţă, traficanţii fiind blocaţi pe DN 66 de către poliţiştii de la circulaţie, aceştia din urmă mimând un control de rutină. Procurorii spun că Bogdan Gheorghe Şalapa, Dumitru-Florin Nimară, Claudiu Ion Cartianu şi Stelian şalapa au actionat în perioada 2010-2015, când au racolat, transportat şi exploatat sexual în Austria, Italia, Germania si Anglia, mai multe tinere, dintre care şi minore. Aceştia au obligat 13 tinere majore şi patru minore să se prostitueze în ţară şi în afară, iar de pe urma lor au obţinut circa 150.000 euro. De la suspecţi au fost ridicate în vederea confiscării un autoturism, 250 de lire sterline, 540 de euro, 25.500 de forinţi, 1.000 de lei, bijuterii, nouă telefoane mobile, 14 cartele SIM, o unitate Centrală, două laptop-uri şi un pistol cu gaze deţinut fără autorizaţie de unul dintre tineri.

Bătute dacă nu voiau să se prostitueze
Potrivit procurorilor printre prostituatele racolate se numără şi patru minore. „Legătura infracţională dintre inculpaţii Ion Claudiu Cartianu  şi Dumitru Florin Nimară s-a consolidat în cursul anului 2009 când, împreună, au racolat, cazat şi obligat să se prostitueze, prin ameninţarea cu acte de violenţă, pe minora V. G. (15 ani), profitând de starea de vulnerabilitate a minorei care ajunsese în municipiul Tg. Jiu, din judeţul Hunedoara. Sub pretextul unei relaţii de prietenie, inculpatul Dumitru Florin Nimară a cazat-o pe aceasta la locuinţa sa pe care o avea la vremea respectivă, o garsonieră situată în municipiul Târgu Jiu, şi, în baza unei înţelegeri prealabile avute cu inculpatul Claudiu Ion Cartianu, au obligat-o pe tânără să întreţină raporturi sexuale cu diferite persoane, în garsoniera sus-amintită sau în diferite alte locaţii de pe raza judeţului Gorj. Banii obţinuţi din activitatea respectivă le-au revenit în totalitate celor doi inculpaţi“, se arată în rechizitoriu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago