Moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi a fost adoptată, ieri, de Parlament. S-au înregistrat 261 de voturi „pentru“ şi 139 de voturi „împotrivă“. Acest demers antiguvernamental a venit după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul legii alegerilor primarilor în două tururi de scrutin.
Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti“, semnată de 208 parlamentari, a fost publicată în Monitorul Oficial, iar Guvernul Orban este demis.
„Parlament de forţe retrograde“
Ludovic Orban a declarat după adoptarea moţiunii de cenzură: „Un Parlament dominat de forţe retrograde, care a călcat în picioare democraţia, interesele fundamentale ale României, a decis astăzi prin moţiune de cenzură căderea Guvernului pe care îl conduc. Aşa cum am zis înainte de moţiune, Guvernul cade în picioare“, a spus Orban.
Preşedintele, adeptul anticipatelor
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, ieri, de la Palatul Cotroceni, despre căderea Guvernului Orban şi despre paşii care se vor face în continuare. Şeful statului nu renunţă la anticipate şi anunţă că vrea tot un guvern PNL.
„Eu am fost şi rămân adeptul anticipatelor. Dacă însă constat că partidele nu doresc acest lucru, voi insista să fie votat un guvern cu agendă reformatoare, în jurul PNL. PSD să stea în opoziţie, să-şi revină, după care să vină în faţa electoratului. În acest moment, este necesară întoarcerea la electorat. Trebuie să avem o majoritate parlamentară care vrea să îmbunătăţească viaţa omului de rând. Mă voi implica şi după alegerile parlamentare, pentru a se face o majoritate solidă“, a declarat Klaus Iohannis.
Remus Pricopie, propunerea comună PSD-Pro România
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că Remus Pricopie, fost ministru în Guvernul Ponta, este nominalizarea PSD – Pro România pentru funcţia de premier.” Cred că azi au câştigat românii. Economia, democraţia şi sănătatea românilor sunt mai sigure după îndepărtarea lui Orban. Este un scor impresionant şi pentru noi. Am avut o discuţie cu domnul Ponta şi am decis să mergem cu o singură nominalizare, cu domnul Remus Pricopie. A fost un ministru foarte bun în Guvernul Ponta, este un american convins. Suntem într-o criză politică, dar suntem oameni responsabili şi este normal să mergem cu o propunere la preşedintele României. Sunt ferm convins că dacă domnul preşedinte îl va desemna pe domnul Pricopie, o să facă un Guvern foarte bun. În acest moment, am luat această decizie”, a fost anunţul făcut de Marcel Ciolacu după şedinţa ad-hoc dintre reprezentantul PSD şi cel al partidului Pro România.
„Este victoria democraţiei“
MESAGERUL HUNEDOREAN l-a contactat pe liderul PSD din judeţ, deputatul Laurenţiu Nistor, care ne-a declarat: „Era clar că moţiunea de cenzură va trece şi Guvernul Orban va pica. Modul dezastruos în care au guvernat liberalii a condus la acest rezultat. Ne-au acuzat pe noi că am aprobat o ordonanţă de urgenţă noaptea. Şi, vine şi aprobă 25 de ordonanţe de urgenţă. Noaptea, ca hoţii. Victoria de azi este a democraţiei. Nu se poate să mai continuăm aşa, cu liberalii care îşi bat joc de Constituţie, care nu respectă legile. Au călcat în picioare Constituţia, au învăţat asta de la Tătucul lor. Şi-au primit lecţia”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Hunedoara.
„Continuăm lupta împotriva PSD“
În schimb, deputatul PNL Lucian Heiuş, liderul liberalilor hunedoreni, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN: „PSD nu a dorit alegeri în două tururi la locale. Au strâns semnăturile necesare, deşi peste 75 la sută dintre români vor alegerea primarilor în două tururi. Dar, Guvernul Orban rămâne în continuarea, până la învestirea unui nou Executiv. Continuăm lupta împotriva PSD. Gestionăm totul. PSD nu merită să conducă România“.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Noi cu ce ne alegem ca tot ne vom rupe masinile pe DN 7A (Cheile Jietului) spre Voineasa si Transalpina sau sarbatoarea la Manastirea de la Groapa Seaca , nu putem circula pe DN 66A spre Herculane , nu investitii in Domeniul Schiabil Parang , ...