Pseudocronică teatrală. D’ale Carnavalului, o nouă premieră reuşită la Teatrul de Artă Deva

Mircea Lepădatu

Vineri, 22 ianuarie, la Teatrul de Artă Deva a avut loc premiera piesei D’ale Carnavalului, cunoscuta comedie a lui I.L.Caragiale. După cât am înteles este prima premieră din acest an şi primul spectacol prezentat în faţa publicului, chiar dacă, din cauza măsurilor de combatere a pandemiei de Coronavirus, doar o treime din sală a putut fi ocupată. Este adevărat, de la începutul pandemiei, TAD Deva a mai avut puneri în scenă şi a mai prezentat spectacole, dar doar online.
Am avut privilegiul să mă aflu printre cei 30 la sută din spectatorii prezenţi în sală, care au ţinut să vadă această premieră a teatrului devean. Trebuie să recunosc, că asta graţie invitaţiei făcute de managerul teatrului, Mihai Panaitescu, care nu este doar manager, ci şi actor, regizor, scenograf şi…cred că om bun la toate. Şi mai trebuie să recunosc că, atunci când m-a sunat să mă invite la noua premieră a teatrului pe care îl conduce, am avut oareşce rezerve. De ce ? Am învăţat D’ale Carnavalului, această ultimă mare comedie a lui Caragiale, aproape pe de rost, pe vremea când eram şcolar. Am văzut de vreo două ori filmul în care jucau Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, Ion Lucian, Vasilica Tastaman, Horia Căciu­les­cu şi alţi mari actori ai scenei româneşti. Am mai văzut piesa prin anii ‘80 pe scena unui teatru din Capitală, interpretată de o pleiadă de mari actori. Deci, m-am gândit că nu prea am ce vedea în plus. Dar, în final, am mers la tea­tru, din două motive. Am aflat că piesa era regi­zată de Mihai Panaitescu şi ştiam că omul este un bun profesionist, că are idei îndrăzneţe şi nu se joacă de-a teatrul. Şi am vrut să văd cu ochii mei de ce sunt în stare tinerii actori pe care ma­nagerul Panaitescu i-a adus la Deva. Auzisem câte ceva despre ei, dar nu apucasem până vineri să-i văd în vreun spectacol din diferite motive, independente de voinţa mea. Deci, iată-mă la teatru, aşteptând să bată gongul!
Pentru cei care nu ştiu sau nu-şi mai amin­tesc subiectul acestei piese, îmi permit să-l rezum în câteva rânduri. Un frizer dintr-o ma­hala bucureşteană de final de secol XIX, începe o idilă cu noua sa amantă, Didina. Acest fapt va stârni gelozia amantei sale „de suflet”, Miţa, a violentului Pampon (amantul oficial al Didinei) şi va stoarce lacrimi din ochii lui Crăcănel, cel care o întreţine oficial pe Miţa. Într-un carusel de încurcături prezentate într-un ritm alert, situa­ţiile devin complicate pe scenă şi comice pentru spectatori.
Nu voi intra în amănunte de natură tehnică fiindcă nu sunt critic de teatru, ci voi spune ce am de spus despre această nouă premieră a Teatrului de Artă Deva în calitate de spectator cu oarece cultură în domeniu, de om care iu­beşte teatrul şi-i apreciază pe toţi slujitorii Thaliei, această muză a teatrului şi a comediei îndeosebi, actori, regizori, scenografi, coregrafi ş.a.m.d.
Aşadar, de cum m-am aşezat în fotoliul meu de spectator, am remarcat scenografia, mai exact modul în care scenograful a conceput pu­nerea în scenă, decorurile, organizarea spec­ta­colului. Era un amestec de clasic şi modern, cu decorurile care au fost coborâte de pe scenă în sală foarte aproape de spectatori, cu intrări şi ie­şiri ale actorilor printre spectatori. Un decor nu foarte împopoţonat, dar nici prea simplist, care a reuşit să păstreze destule elemente din peri­oada în care se desfăşura povestea de pe scenă.
Apoi a început spectacolul. Nu m-apuc aici să descriu cum s-a desfăşurat totul, ci vă reco­mand călduros să mergeţi să vedeţi această piesă. Spun doar atât: nici nu am simţit cum au trecut cele aproximativ două ore cât a ţinut piesa, atât am fost de prins de interpretarea actorilor care au tot urcat şi au coborât de pe scenă. Majoritatea tineri, frumoşi, entuziaşti şi talentaţi. Inclusiv prietenul nostru, Mihai Feier, care trăieşte pe scenă o a doua tinereţe, şi-a dat măsura talentului şi experienţei sale în rolul bătăiosului Pampon. Spectatorii au râs şi au aplaudat numeroasele momente comice reali­zate de aceşti tineri şi talentaţi actori ai tea­trului devean. Iar la final i-au readus de mai multe ori pe scenă cu prelungite aplauze.
De regulă, într-o cronică teatrală evidenţiezi actorii care şi-au jucat mai bine, mai convin­gă­tor rolul. Desigur, am remarcat şi eu vreo câţi­va. Dar diferenţa dintre cei remarcaţi de mine – eu fiind poate şi subiectiv – şi colegii lor de pe scenă nu este în măsură să mă facă, deo­cam­dată, să-i evidenţiez în faţa celorlalţi. Prin ur­mare, îi prezint pe toţi aici, în ordinea distri­bu­ţiei: Viorica Bulgac – Miţa Baston; Andreea Pascu – Didina Mazu; Anette Marka – Mariţa; Diana Rotaru – Duduţa; Bes Edgar – Nae Girimea; Mihai Feier – Iancu Pampon; Eugen Pă­dureanu – Crăcănel; Silviu Dobre – Ior­dache; Sergiu Cornelius – Ipistatu; Theodor Creţu – Catindatu; Aurel Gheorghe – Ospătarul; Ioana Cojocărescu – Cântăreaţa; Laura Tulac/ Ramona Opric – o mască. Regizor secund este Mihai Stan, iar coregrafia este realizată de Momo Sanno.
Reamintesc că regia şi scenografia spectaco­lului îi aparţin lui Mihai Panaitescu, care şi la punerea în scenă a acestei piese şi-a arătat va­loarea ca artist polivalent, un adevărat om de teatru, deschis la nou, dar respectând şi rigorile clasice.
În concluzie, aşa cum arăta şi regizorul aces­tei premiere pusă în scenă la Teatrul de Artă Deva, D’ale Carnavalului este o adaptare îm­bu­nătăţită a celebrei piese, cu personaje multiple şi un comic deosebit de interesant. În afara de comic, este o sinteză şi o analiză a societăţii ro­mâ­neşti de acum peste un secol, care, din ne­fe­ricire, se potriveşte ca o mănuşă prezentului.